ActualitateComunitate

Efectul pandemiei. Preţurile vacanţelor au crescut peste tot

Preţurile în industria turismului au crescut peste tot, inclusiv în Grecia şi Turcia, din cauza pandemiei şi a măsurilor suplimentare de siguranţă. Ideea că în România ar fi pre­ţuri mai mari decât în străinătate nu se sus­ţine, spun operatorii din domeniu, care sunt supăraţi pe o declaraţie în acest sens făcută de ministrul economiei Claudiu Năsui.

Fără masă, fără nimic
„Dacă vorbim de litoralul românesc la 3 stele sau la 4 stele, avem zone şi unele ho­teluri care au preţuri mai mici decât în Gre­cia, Bulgaria sau Turcia, dar clienţii vin pentru experienţe diferite (…) Trebuie să fim realişti, preţurile nu sunt mari pe litoralul românesc, ci sunt accesibile”, susţine Cristian Bărhă­lescu.
„Aud povestea asta cu preţurile mai mari de 30 de ani. Şi toată lumea zice: Domnule, am fost în Grecia cu 350 de euro, a fost fabulos. Dar uită să spună că a stat la studio, dar fără masă, fără nimic. Cu studio frumos, cu familia grecească care-ţi dădea cafeluţa, e adevărat. Nu! Suntem la fel, suntem cam pe acolo. Da, costă în iulie-august, că e cerere şi e la 4 stele. Hai să ne uităm cât costă şi în iu­nie la 3 stele. A, că sunt hoteluri în Mamaia în zona de cluburi care costă mult, e ade­vă­rat. Dar înseamnă că cineva plăteşte pentru ele. Dar nu trebuie să ieşim cu alea 3-4-5 foarte scumpe din zona de cluburi faţă de celelalte 97 la sută”, a arătat şi Alin Burcea, vicepreşedinte ANAT.
„E vorba de câţi bani ai. În general, cam ştii ce vrei să faci. Nu te duci la agenţia de turism să te hotărăşti acolo”, a adăugat antre­pre­no­rul. El spune că anul trecut, pentru că nu s-a putut pleca, pentru litoralul românesc s-au făcut vânzări-record şi crede că acest trend va continua şi anul acesta. În plus, românii care fac de obicei două sau trei vacanţe aleg ca una dintre ele să fie în România.
Ce s-a schimbat în Turcia
Pe de altă parte, operatorii din turism recunosc că toate preţurile au crescut anul acesta, variază de la hotel la hotel, dar sunt mai mari pentru că au crescut şi costurile din cauza măsurilor suplimentare de siguranţă care trebuie luate pentru pandemie. Iar asta se întâmplă nu numai în România.
„Şi în Turcia, de exemplu, au crescut pre­ţurile, cu 3-5-7 procente, nu foarte mult, dar peste tot tendinţa este în sus. În Turcia, nu mai poţi să te serveşti la all inclusiv, te ser­vesc ei; acolo unde te poţi servi singur tre­buie să-ţi pui mănuşi de plastic, îţi dau ei mască, iar lucrurile astea costă. În Turcia, o dată la două săptămâni vine inspecţia sani­tară de la Ministerul Sănătăţii în toate hotelu­rile din Antalya şi dacă nu ai carneţelul ştam­pilat că eşti în regulă, nu mai poţi funcţiona, a doua zi te închizi singur. Iar astea, din pă­cate, costă”, a explicat Alin Burcea.
„Cine merge în vacanţă şi caută pomeni cred că mai bine stă acasă”, a comentat, la rândul ei, Ioana Selner, organizator de evenimente în Grecia.
„Pe de altă parte, indiferent unde mergi – eu lucrez cu 10 ţări din lume – din punctul meu de vedere, România are standarde şi vă spun din perspectiva unui om care se loveşte non-stop de lipsa standardelor din ţările în care lucrez. Aşa că nu aş veni să acuz cos­turile mari sau mai puţin mari, cum sunt în România, pentru simplul motiv că avem stan­darde şi la mâncare, şi la cazare. La noi, trei stele sunt trei stele. În Grecia, în Turcia sau în altă ţară, trei stele sunt o stea jumătate – şi asta am păţit-o de-a lungul timpului, pentru că eu, una, nu dau decât hoteluri sau resor­turi pe care le cunosc foarte bine, ca să nu risc să spun: da, cinci stele, şi când ajungi acolo e mai rău decât coteţul găinilor”, a ex­plicat antreprenoarea.

Preţuri chiar şi 50 la sută mai mari în Grecia
Ea a confirmat că anul acesta, toate pre­ţurile au crescut, unele chiar şi cu 50 la sută în Grecia, pentru că anul trecut a fost „un an mort! în turism.
„Depinde foarte mult de unitatea de cazare, de facilităţile pe care le are, sunt acele hoteluri-butic unde preţurile au crescut şi cu până la 50 la sută în unele situaţii sau business-urile de familie, pentru că nu au avut bani să se susţină până acum şi au fost plătiţi de guvernul elen şi e normal ca acum, în sezon, în cele trei-patru luni, cât lucrează să încerce să scoată ce-au pierdut anul trecut şi să încerce să facă şi nişte provizii pentru iarnă”, a explicat ea.

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura