Ruşanu atacă guvernul şi sindicatele în privatizarea Oltchim

Vicepreşedintele liberal, senatorul Dan Radu Ruşanu (foto), a declarat, într-un interviu acordat RFI, că în chestiunea privatizării Oltchim, responsabili sunt guvernul, pentru că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane şi sindicatele, pentru că au protestat şi au speriat investitorii.

Citește mai mult

Motiunea a cãzut, rãmânem cu Boc pe cap

Ieri, în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în favoarea moţiunii de cenzură s-au pronunţat 228 de parlamentari, s-au înregistrat trei voturi nule şi 197 de voturi împotrivă. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi fost necesare 236 de voturi “pentru”, din totalul de 471 de parlamentari.

Citește mai mult

„Dupã modelul Siderurgica, Pogea a bãgat în faliment si România”

„Situaţia economică a României este atât de gravă, încât FMI nu mai are ce face, şi este nevoit să accepte ca tranşa a doua din împrumutul acordat României să fie folosită şi pentru plata salariilor şi a pensiilor”. Declaraţia aparţine senatorului PNL de Hunedoara, Dan Radu Ruşanu (foto), care a participat, săptămâna trecută, la convorbirile Executivului cu reprezentanţii FMI.

Citește mai mult