Ruşanu atacă guvernul şi sindicatele în privatizarea Oltchim

  Adriana Năstase

Vicepreşedintele liberal, senatorul Dan Radu Ruşanu (foto), a declarat, într-un interviu acordat RFI, că în chestiunea privatizării Oltchim, responsabili sunt guvernul, pentru că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane şi sindicatele, pentru că au protestat şi au speriat investitorii.

„Trebuia să mai funcţioneze câteva luni”
„Pentru că nu poate să vină o astfel de ofertă în trei luni de zile! Aici au fost anumite greşeli. O greşeală este poate a Guvernului, prin Ministerul de Finanţe, şi altă greşeală este a sindicatelor. Greşeala Guvernului prin Ministerul de Finanţe este că nu a asigurat un capital de lucru de 40-50 de milioane, ca Oltchimul să mai funcţioneze încă cinci-şase luni de zile, timp în care se putea asigura un investitor puternic. Asta e prima greşeală, mare greşeală! A doua greşeală este a sindicatelor şi a oamenilor de acolo, care în clipa în care au trecut la proteste sindicale, orice investitor serios se sperie de acest lucru şi fuge“, a afirmat Ruşanu, pentru RFI.
„Nu cred că domnul Dan Diaconescu va fi proprietar la Oltchim până la urmă şi nu cred că va putea să-şi asume această responsabilitate“, a mai spus vicepreşedintele PNL. Acesta a precizat că Dan Diaconescu nu se aştepta să câştige licitaţia „şi atunci ar fi fost fericit. Câştigând licitaţia, are o mare problemă. A jucat la cacealma şi a pierdut, probabil!“.

Diaconescu dă vina pe oficiul privatizării  
Premierul Victor Ponta a dat asigurări, ieri, că angajaţii Oltchim îşi vor primi în continuare salariile, el arătând că „circul“ privatizării companiei trebuie să înceteze şi că Guvernul va veni cu un plan pentru următoarele şase luni, astfel încât combinatul să fie salvat. Contractul dintre OPSPI şi Dan Diaconescu privind privatizarea Oltchim nu a fost semnat ieri, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe şi că documentul avansat de OPSPI este diferit faţă de forma contractului anunţată o dată cu caietul de sarcini.
„Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim“, a declarat ieri Dan Diaconescu, la ieşirea din Ministerul Economiei, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii OPSPI, în vederea încheierii contractului de privatizare a Oltchim.

One thought on “Ruşanu atacă guvernul şi sindicatele în privatizarea Oltchim

  • 25 septembrie 2012 la 7:25
    Permalink

    HOPA a aparut GUZGANUL cu comentarile,parca ii pasa lui de altceva decit de propriul buzunar,numai ca trebuie sa se faca simtit in fata ,,prostimi” ca deh se apropie alegerile si fara post in parlament sintem nimeni pe lume.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Gura lumii 25.09.2012

Alimentaţia corectă pentru sportivii de performanţă este încă un vis neîmplinit chiar şi la cluburile bogate şi cu pretenţii, deoarece

Enoriaşii vor avea parte şi de educaţie rutieră la slujbele de duminică

Poliţia Rutieră intenţionează să colaboreze cu slujitorii Domnului, pentru a educa enoriaşii în privinţa circulaţiei rutiere şi pietonale. Astfel, preoţii...

Bulina neagră 25.09.2012

Ionuţ Bâlbă, fotbalist Jiul Petroşani

Închide