Specializaţi în furturi de biciclete

22 octombrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Patru bărbaţi au fost luaţi ca din oală de către mascaţi şi poliţiştii din Brad, toţi fiind bănuiţi că au constituit o grupare specializată în furturi de biciclete.
Poliţiştii din Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Ac­ţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Hunedoara, au pus în aplicare 7 mandate de percheziţie (5 mandate pe raza municipiului Brad şi două pe raza municipiului Hunedoara), la locuinţele suspecţilor .
„În cursul percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea con­tinuării cercetărilor, 16 biciclete şi mai multe părţi com­po­nente (ghidoane, furci, roţi, mânere, cadre), precum şi piese de schimb (sisteme de frânare, pinioane, pedale). Poliţiştii au stabilit că cei bărbaţii, cu vârste cuprinse între 31 şi 45 de ani, trei din municipiul Brad şi unul din Hunedoara, în perioada mai-octombrie 2020, au furat mai multe biciclete din scări de bloc situate pe raza municipiului Brad, sau chiar lăsate pe stradă, nesupravegheate, de către proprietari, pe care ulterior le-au valorificat către clienţi de ocazie”, a declarat comisarul şef Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Anchetatorii îi cercetează pe cei patru pentru infracţiunile de furt şi tăinuire, dar şi pentru alte fapte de natură infra­c­ţio­nală pe care aceştia le-ar fi comis. (M. Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ajutor de cioban desfigurat de un urs la Mărtineşti

Sorina Popa Un bărbat de 62 de ani a fost atacat, ieri, de un urs, la o stână a unui...

Crişcior: primarul Ovidiu Furdui, validat pe funcţie

Magdalena Şerban Ales pentru a cincea oară consecutiv ca primar al comu­nităţii din Crişcior, de data aceasta cu peste 55...

La Ilia, experienţa a făcut diferenţa! Marius Omotă, la al 5-lea mandat de primar

Sorina Popa Primarul Marius Omotă (foto) are planuri mari pentru cel de-al cincilea mandat la Ilia. Experienţa face diferenţa a...

Închide