FlashPolitica si administratie

Prefectul Vasilescu intervine la ministrul Mediului în problema deşeurilor de plumb

05-vasilescu-sorin-48Într-un comunicat transmis de Prefectura Hunedoara se precizează că, în vederea găsirii unei rezolvări la problema deşeurilor cu conţinut de plumb depozitate pe raza judeţului nostru, prefectul Sorin Vasilescu (foto) a solicitat la începutul lunii aprilie intervenţia directă a ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu.

Este pentru a doua oară când s-a cerut intervenţia autorităţilor centrale, după ce prin adresa nr. 586 din 10 februarie a.c., aceste aspecte au fost prezentate conducerii ministerului, se arată în respectivul comunicat. În acest sens, marţi, 7 aprilie, prefectul judeţului a avut o întâlnire de lucru la sediul ministerului cu Graţiela Leocadia Gavrilescu, care în urma discuţiei cu prefectul de Hunedoara a concluzionat că întreaga situaţie trebuie neapărat adusă în atenţia Corpului de control al ministrului Mediului. Solicitarea Prefecturii Hunedoara este întemeiată, se subliniază în comunicat, avându-se în vedere că situaţia a rămas neschimbată, deşi este foarte bine cunoscută de către cei care au obligaţia legală de a o gestiona, iar reziduurile industriale continuă să constituie o adevărată sursă de poluare pentru apă şi sol. (O.Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura