Actualitate

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să emită un ordin de protecție împotriva unei femei pe care o cunoscuse cu un an în urmă, pe TikTok.
Cele două femei se cunoșteau doar din mediul virtual. Relația, purtată ex­clusiv prin WhatsApp, a durat de prin 2025 până în iunie 2026, când, potrivit reclamantei, cealaltă parte a început să-i ceară lucruri cu care nu era de acord: să se certe cu alți utilizatori pe TikTok, să distribuie informații despre minori, să sune și să amenințe oameni. Bucu­reș­teanca a refuzat și a încercat să se retragă din relație, spunând că nu vrea probleme cu legea și că vrea să se con­centreze pe familia și copiii ei. Din acel moment, susține ea, situația a de­ge­nerat. Pe rețelele sociale au apărut me­saje denigratoare la adresa ei, dar și imagini cu cei doi copii minori ai ei, de 16 și 12 ani, luate de pe conturile ei de Face­book și TikTok. „Reclamanta a soli­citat instanţei să dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtei, dispunând măsurile prevăzute de lege pentru încetarea oricăror acte de hăr­țuire, denigrare, intimidare și contact nedorit, în vederea protejării sale, a fa­miliei sale și a copiilor săi. În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că a fost prietenă cu pârâta până în luna iunie 2026, moment în care a întrerupt orice legătură, motivul încetării relației fiind faptul că pârâta exercita presiuni asupra sa pentru a se căsători cu o persoană în vârstă de aproximativ 60 de ani.
Reclamanta susține că, întrucât a refuzat, pârâta a început să se răzbune pe ea, hărțuind-o și denigrând-o pe plat­forma TikTok, afectându-i imaginea, re­pu­tația și liniștea. De asemenea, o con­tactează în mod repetat pe WhatsApp, prin apeluri și mesaje private, deși nu dorește să mai aibă niciun fel de le­gă­tură cu aceasta, iar aceste acțiuni îi a­fec­tează grav starea psihică și îi pro­voa­că o permanentă stare de teamă. Re­cla­manta a precizat că din cauza acestor fapte se simte în permanență în pericol, fiind terorizată atât pe rețelele de so­cializare, cât și prin mesaje și apeluri private, pentru aceste fapte formulând și o plângere penală la Poliția Capitalei”, se arată în dosarul de la Judecătoria Sec­tor 4 București.
Agresoarea din satul Densuș, plecată în Germania, nu s-a prezentat în fața ins­tanței la judecarea cererii. Judecătorul a remarcat că femeile nu s-au întâlnit nicio­dată în persoană, iar hune­do­rean­ca ar locui în Germania — motiv pentru care a considerat că nu există un pericol con­cret. Astfel, deși a recunoscut că re­cla­man­ta a fost, într-adevăr, ținta unor acte de violență cibernetică, instanța a res­pins cererea ca neîntemeiată. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura