Comercianţii, controlaţi şi umpluţi de amenzi, înainte de sărbători

8 aprilie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04 control politie IMG_3281Oana Mihnea

În aceste zile, poliţiştii, comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului şi inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţ au efectuat mai multe controale la comercianţi.

Atât la oraş, cât şi la sate
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Hunedoara au verificat mai multe unităţi comerciale, atât în mediul urban cât şi în cel rural. Controalele au avut loc în pieţele agroalimentare, depozitele en-gros şi magazinele de vânzare cu amănuntul. Produsele vizate au fost cele specifice sărbătorilor pascale (ouă, carne preambalată, preparate din carne, peşte, produse din cacao şi băuturi alcoolice). S-a urmărit să se vadă dacă se vând alimente expirate sau dacă nu apar informaţiile specifice pe ambalaje.

Amenzi de peste 60.000 lei
De la mijlocul lunii martie şi până în prezent, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat 21 de amenzi în valoare totală de 67.000 lei şi 14 avertismente. Pentru că s-au constatat nereguli, mai multe produse au fost oprite de la vânzare. De asemenea, s-au constatat abateri la vânzarea ouălor, pe care nu era înscrisă şi marcată categoria de calitate şi greutate. Au fost prelevate probe de la diferite băuturi alcoolice şi înaintate spre expertiză, pentru a stabili dacă sunt contrafăcute sau nu.
„Un aspect important constatat în urma controalelor este acela că nu s-au identificat produse expirate sau neconforme consumului uman. Sfătuim cetăţenii să cumpere doar din spaţii autorizate, să verifice cu atenţie eticheta produselor în vederea identificării valabilităţii şi a ingredientelor care ar putea provoca intoleranţă persoanelor cu afecţiuni medicale. Mai mult decât atât, să verifice dacă ambalajele sunt murdare sau sparte. La nivelul CJPC, în zilele de sărbătoare vor fi comisari de serviciu, care vor putea prelua telefonic eventualele reclamaţii“, a declarat Daniel Dumitran (medalion), şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara.

Au fost date 200 de sancţiuni
Nici poliţiştii nu au stat cu mâinile în sân. Astfel, zeci de firme care au ca obiect de activitate comercializarea legumelor şi fructelor, au fost luate la puricat. Totodată, vânzători din pieţe, târguri şi supermarketuri au fost întrebaţi despre documentele de provenienţă ale mărfurilor, modul de înregistrare a operaţiunilor comerciale, dar şi condiţiile de depozitare şi vânzare. Oamenii legii au constatat 17 infracţiuni, din care nouă de evaziune fiscală, prejudiciul produs fiind de peste 71.300 lei. Au fost date 200 de amenzi în valoare de peste 183.700 lei, fiind confiscate produse alimentare de aproape 3.000 lei.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Dr. Măseluţă a învăţat copiii din Hunedoara cum să-şi îngrijească dinţii

Ieri, la Casa de Cultură din Hunedoara, peste 600 de elevi din clasele primare au participat la o lecţie deschisă...

Fântânile arteziene din Deva vor fi repornite

Înainte de sărbătorile pascale, devenii se vor putea bucura din nou de „jocul apei în fântâni“. Începând de sâmbătă, 11...

Grevă spontană la Mina Lonea

Circa 70 de mineri de la EM Lonea, respectiv întreg schimbul trei, au refuzat să coboare în subteran, ieri seară,...

Închide