FlashPolitica si administratie

Ce rezultă din răspunsul ministrului Energiei la o întrebare adresată de senatorul Haralambie Vochiţoiu . Mai mulţi investitori străini sunt interesaţi de CEH

05-vochitoiu-haralambie-ppdd-5Domnule ministru,
„Premierul Victor Ponta s-a întâlnit Ia data de 9 februarie 2015 cu  delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a solicitat restructurări masive şi radicale Ia Complexul Energetic Hunedoara.

Prim ministrul Guvernului României, Victor Ponta, a spus foarte clar că este de acord cu măsuri de eficientizare, dar nu va accepta măsuri prin care acest sector esenţial pentru siguranţa noastră energetică, pentru dezvoltarea economică şi socială a unor regiuni, să ducă, pe termen mediu şi lung, Ia dispariţia acestei industrii.
Complexul Energetic Hunedoara parcurge o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, dar cunosc că ministerul dumneavoastră a luat unele măsuri referitoare Ia derularea unui proces de privatizare a acestei societăţi, privatizare de care s-a arătat interesată şi o firmă americană, Quintana Minerals Corporation.
Având în vedere că Societatea ,,Complexul Energetic Hunedoara” reprezintă cel mai mare agent economic al judeţului Hunedoara, în calitate de senator al Colegiului nr. 1 Valea Jiului – Hunedoara, va rog să-mi răspundeţi dacă sunt mai multe firme interesate de această privatizare şi ce măsuri intentionaţi să întreprindeţi pentru ca această companie să funcţioneze în continuare. Solicit răspuns scris”.
Cu consideraţie,
Haralambie Vochiţoiu, senator

Stimate domnule senator,
La întrebarea dumneavoastră, având ca object: “Complexul Energetic Hunedoara“, vă comunicăm următoarele:
Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. (“CEH”) este un producátor integrat de energie electrică pe baza de huilă din Valea Jiului. Datorită situaţiei dificile în care se află operatorul economic CEH, este în curs de finalizare un amplu program de restructurare şi eficientizare, urmând a se lua o decizie, în cursul semestrului I al anului 2015, privind continuarea sau nu a procesului de privatizare.
Strategia de privatizare majoritară, constând în vânzarea către un investitor strategic a unui pachet de 51% de acţiuni nou emise prin majorare de capital social, a fost aprobată de Guvernul României prin HG nr. 86/2013.
După cum cunoaşteţi, în februarie 2015, delegaţia comună a FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene s-a aflat In România pentru misiunea de evaluare a Acordului de Stand By. Concluziile acestei misiuni reflectă necesitatea restructurării CEH în vederea eficientizării acestei companii. Totodată, instituţia noastră a efectuat analize preliminare privind mixul energetic naţional pentru următoarele două decenii şi constatarea a fost că una dintre resursele energetice importante a fost, este şi va rămâne cărbunele.
În acest context, acordăm o importanţă deosebită dezvoltării sectorului minier din România şi a companiilor din acest domeniu.
Astfel, CEH pregăteşte în prezent punerea în aplicare a unui program de restructurare, pentru a-i eficientiza activitatea, axat pe reducerea pierderilor, diminuarea costurilor şi creşterea veniturilor, în perspectiva privatizării acestei companii.
În data de 17.11.2014, pe site-ul Departamentului pentru Energie (actual Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri), http://energie.gov.ro, a fost publicat “Anunţul de intenţie cu privire la testarea interesului potenţialilor investitori privind privatizarea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA.
În urma publicării acestui anunţ, mai mulţi investitori, printre care şi Quintana Minerals Corporation, şi-au exprimat interesul de a participa la procesul de privatizare a CEH, de a achiziţiona pachetul de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital social, prin emisiune de noi acţiuni.
Sperând că informaţiile furnizate aduc lămuririle necesare referitoare la problema ridicată de dumneavoastră, vă asigurăm, domnule senator, de întreaga noastră consideraţie.
Ministru,
Andrei Dominic Gerea

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura