ComunitatePolitica si administratie

Orăștioara de Sus: investiție majoră prin axă guvernamentală

Magdalena Șerban

Programul Național de Investiții Anghel Saligny a sunat câștigător și pentru administrația publică din Orăștioara de Sus care în urma acce­sării axei guvernamentale s-a ales cu o finanțare cât bugetul local, însumat pe câțiva ani buni.

Vor fi și altele
„Am primit undă verde pentru de­mersul de modernizare infrastructură rutieră în satele Bucium şi Orăştioara de Sus, lucrările fiind estimate la 9.800.000,00 lei (98 de miliarde lei vechi pentru cei care nu s-au obișnuit cu banii noi sau echivalentul a 2 mili­oane de euro). E vorba de ulițe și străzi care la ora actuală sunt pietruite, dar necesită asfaltare. Mai sunt prevăzute po­dețe și alte elemente aferente dru­mu­rilor. Sunt multe ramificații în inte­riorul satelor noastre. Plus că avem o întindere mare, situându-ne în primele poziții la nivelul comunelor din județ, din acest punct de vedere al suprafeței administrativ-teritoriale. Mai vreau să subliniez că deocamdată, ni s-a aprobat proiectul pentru cele două localități, dar noi am depus pentru toate localitățile apar­ținătoare. Investițiile pentru Ludești, Ocolișu Mic, Costești și Grădiște sunt în așteptare. Sperăm să fie finanțate cât mai repede. Cu forțele noastre proprii nu am fi reușit să facem un asemenea efort financiar, oricât ne-am fi dorit. Fiind vorba de asfaltare și tot ceea ce im­plică modernizare, e un proces com­plex și costisitor, dar care va dănui și va fi folositor nu doar comunității, cât și tu­turor celor care ne trec pragul”, a apre­ciat Vasile Marian Inăşescu (foto), pri­ma­rul din Orăştioara de Sus. De altfel, de fiecare dată când se găsesc oportu­ni­tăți și când Guvernul României identi­fi­că alternative și, până la urmă, cons­tată că principala sursă de finanțare și de dezvoltare a comunelor, comple­men­tară fondurilor europene, este un acest tip de program PNDL 1, PNDL 2, iar acum Programul Naţional Anghel Saligny, edilii se bucură de șansa ce li se ivește. E drept, nu toți, unii preferând să stea confortabil, fără bătăi de cap. Dar așa, nici investiții nu faci și nici de dez­volt­are locală nu poate fi vorba. Orăștioara de Sus se clasează la polul pozitiv, având un istoric bogat pe acest palier, cu multe reușite administrative.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura