Actualitate

Greșeală imensă a unei femei din Petrila

Aceasta și-a trecut pe un bilețel codul PIN al cardului bancar și l-a lăsat în portofel. Un hoț a reușit să-i fure geanta, a dat peste card și i-a luat din cont peste 3.000 de lei. Individul a fost cercetat pentru furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă conti­nuată, dar și acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată.

Este recidivist
Femeia a fost tâlhărită în scara blocului unde locuiește. Bărbatul a urmărit-o și, printr-o metodă inge­nioa­să, a reușit să pună mâna pe gean­ta femeii. El s-a făcut că distri­buie pliante publicitare, iar femeia, nea­tentă a fost prădată ușor. „Ulte­rior, profitând de faptul că victima a păstrat alături de cardul bancar şi codul PIN scris pe o bucată de hârtie, a utilizat fără drept cardul bancar de patru ori la ATM-uri şi a retras din con­tul persoanei vătămate suma totală de 3.200 de lei”, se arată în anchetă. Bărbatul a fost prins de polițiști, mai ales că toate retragerile pe care le-a făcut au fost înregistrate de came­re­le de supraveghere ale ATM-urilor, și învinuit de cele trei infracțiuni men­țio­nate anterior. Pentru a nu ajunge în pușcărie, inculpatul a încheiat un acord cu victima în timpul judecării dosarului la Tribunalul Hunedoara. Astfel, în urma unui acord notarial, a scăpat de acuzația de furt dar nu și de celelalte două infracțiuni. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la două pedepse de 1 an și 4 luni de închi­soare. Pentru că, individul, miner la E.M. Livezeni, este recidivist, după con­topirea pedepselor, va sta după gratii 1 an și 9 luni dacă soluția instan­ței va rămâne definitivă. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura