Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane se redeschide pentru vizitatori

30 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva vă comunică faptul că începând cu data de 1 august 2020, instituţia muzeală îşi redeschide spre vizitare spaţiile expoziţionale din Palatul Magna Curia, Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie Brad, Complexul Memorial Aurel Vlaicu, după următorul program:
– Palatul Magna Curia – sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, între orele 10.00 şi 18.00, de marţi până duminică inclusiv; preţul biletului este de 4,00 lei – elevi, studenţi, pensionari şi persoane adulte cu handicap mediu şi uşor; 20,00 – lei adulţi; copilul cu handicap precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate.
– Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie Brad între orele 10.00 şi 18.00, de marţi până duminică inclusiv; preţul bile­tului este de 2,00 lei – elevi, studenţi, pensionari şi per­soane adulte cu handicap mediu şi uşor; 10,00 lei – adulţi; copilul cu handicap precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate.
– Complexul Memorial Aurel Vlaicu între orele 10.00 şi 18.00, de marţi până duminică inclusiv; preţul biletului este de 2,00 lei – elevi, studenţi, pensionari şi persoane adulte cu handicap mediu şi uşor; 10,00 lei – adulţi; co­pilul cu handicap precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate; adultul cu handicap grav sau acce­n­tuat, precum şi persoana care îl însoţeşte be­neficiază de gratuitate.
Vă rugăm să respectaţi următoarele reguli în vederea protejării sănătăţii vizitatorilor şi a personalului Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în contextul pan­demiei Covid 19: accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării măştii (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul; au fost amplasate vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică (minimum 2 m între vizitatori); la intrarea în muzeu se va efec­tua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul per­soanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree); se va efectua termometrizarea non­contact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura sau au temperatura peste 37,3 C nu vor avea acces în muzeu. Vizitatorii îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat, pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziţie la intrarea în muzeu; vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrarea în muzeu; limitarea vizitei la un interval de timp de o oră în muzeu ; nu se va efectua ghidaj; accesul este per­mis în grupuri de maximum 5 persoane (cu excepţia fami­li­i­lor cu 2 sau mai mulţi copii); curtea muzeului va fi fo­losită drept spaţiu de aşteptare pentru vizitatori; în peri­oada stării de alertă nu vor fi organizate evenimente cul­turale, vernisaje de expoziţii în spaţiile interioare. Pentru evenimente pot fi folosite curţile interioare ale muzeului, prin respectarea distanţării sociale şi limitarea la maximum 50 de persoane. (Secţia de Marketing şi Relaţii cu Publicul)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Şofer băut urmărit de poliţişti

Incidentul a avut loc pe DN 66, pe raza comunei Pui, unde un echipaj al Secţiei de Poliţie Baru a...

Pedepse pentru tinerii care au tâlhărit o bătrânică

Patru tineri din Lupeni au fost trimişi în judecată pentru că au tâlhărit o pensionară de 75 de ani, din...

Scandal conjugal între doi septuagenari

Protagoniştii au 73 şi 75 de ani, ambii fiind din Călan. Poliţia din localitate a fost sesizată telefonic de femeia...

Închide