Actualitate

Misiune imposibilă! Cum au salvat-o pompierii pe cățelușa Luminița

Poate o să vă mirați când veți afla cât s-au străduit pompierii Punctului de Lucru Bretea Română să salveze o cățelușă. Ei bine, nici mai mult nici mai puțin de 4 ore, anunță cei de la Ins­pec­toratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Blocată
„Când au plecat din subunitate, nu și-au imaginat că misiunea avea să fie atât de complicată…Dar ajunși la locul intervenției, au realizat că patrupedul, al cărui lătrat abia se mai auzea, era captiv într-o conductă de deversare lungă de 60 de metri, care se afla la o adâncime de circa 2 metri sub pământ. De la paznicul stației de sortare din Măceu, mare iubitor de animale, cel care a anunțat evenimentul la 112, au aflat că Luminița dispăruse de mai bine de o zi. Oricât au încercat pompierii să ajungă la cățelușă, și pe la un capăt și pe la celălalt al țevii, nu au reușit, căci aceasta rămăsese blocată tocmai la mijloc, printre depuneri de reziduuri. Salvatorii au menținut însă tot timpul contactul cu micul patruped și nici o clipă nu s-au gândit să renunțe! Și, pentru că nu doar noi iubim animalele, primarul comunei Bretea Română a trimis în cel mai scurt timp, în ajutor, un buldoexcavator. Au fost săpate două gropi, până când sal­vatorii au depistat cu exactitate por­țiunea în care se blocase patrupedul. Apoi, colegii noștri au continuat munca cu lopețile, teava a fost secționată cu grijă și într-un final au putut zări cu toții, bo­ticul tremurând al Luminiței. Felici­tări, Nicolae, Cornel și Sergiu! Asta în­seamnă să faci tot ce îți stă în putință pentru a salva o viață!”, au transmis pom­pierii hunedoreni. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura