Comunitate

Minerii au suspendat protestul după 11 zile

Adriana Năstase

Minerii de la Paroşeni şi Uricani au decis, ieri, să suspende protestul, după promisiunile făcute de Guvernul Orban. Decizia suspendării protestului vine după ce în şedinţa de miercuri a fost discutată, în primă lectură, ordonanţa de urgenţă care reglementează măsuri de protecţie socială în cazul persoanelor concediate colectiv.

Minerii spun că au primit asigurări că ordonanţa mult aşteptată va fi aprobată în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare, motiv pentru care au hotărât să suspende protestul, după 11 zile.
Aproape 100 de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat din 28 octombrie în subteranul celor două exploatări de cărbune din Valea Jiului. Protestatarii solicită un act normativ prin care să li se garanteze acordarea unor venituri de completare şi vechimea în muncă pentru maximum 22 de luni, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare, sau angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru cei care nu se pot pensiona încă. Cele două exploatări fac parte din Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, de unde ar urma să fie disponibilizate circa 280 de persoane, de la începutul anului viitor. Guvernul a discutat în primă lectură ordonanţa de urgenţă care rezolvă situaţia minerilor care protestează în Minele Uricani şi Paroşeni, actul normativ intrând în circuitul de avizare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura