Comunitate

La Balşa, edilii caută să reziste vremurilor grele

Magdalena Şerban

Cum o fi oare să păstoreşti o comunitate pe timp de criză, când parcă nici apa nu mai vrea să iasă din fântâni şi nici căldura să ne mai răsfeţe ca altădată? Şi totuşi, în ciuda unei realităţi apăsătoare, edilii se zbat să se descurce în urma rectificărilor bugetare, a banilor europeni, care sunt accesibili doar pentru cei norocoşi şi a veşnicelor probleme financiare, care au pus stăpânire pe visteriile statului.

Muncă da, bani ba

Şi dacă tot vorbim de bani şi situaţii grele, pe Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa, nu numai că-l „doare“ criza, dar îl mai şi „arde“ la banii pentru investiţii: „Trecem prin vremuri grele. Parcă suntem bătuţi de soartă. Posturile s-au redus şi la noi, dar sarcinile celor daţi afară a trebuit, automat, să le preia altcineva. Asta înseamnă muncă în plus, pe acelaşi salariu. Ba din contră, pe unul redus. Am avut şi noi două cazuri în care s-au desfiinţat posturi: unul pentru femeia de serviciu şi altul pentru omul de pe utilaje. Suntem necăjiţi că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui, dar ne străduim să ieşim din impas“, ne spune edilul.

Nici la capitolul investiţii, lucrurile nu par a fi mai bune. Lipsa banilor este o piedică în ceea ce priveşte planurile de modernizare avute în vizor de administraţia publică locală: „Am depus un proiect pe Măsura 322, cu o valoare de 2,5 milioane de euro, însă deşi în urma verificării în teren nu s-a tăiat nimic din cele 64 de puncte obţinute iniţial, am primit apoi vestea că ni s-a redus punctajul. Capitolul pentru care au motivat reducerea a fost cel cultural, dedicat formaţiei de căluşari (continuarea tradiţiilor şi susţinerea acestora). Noroc cu reabilitarea drumurilor judeţene pe ruta Balşa – Zlatna şi Almaşu Mic – Curechiu, lucrări susţinute de Consiliul Judeţean. Noi, din bugetul local, nu am fi reuşit să facem mai nimic. Dar, poate trece şi criza asta, de la anul, că tare ne-am săturat de ea“, adaugă Simion Meteşan.

Cu Dumnezeu înainte

Doar legătura cu lăcaşele de cult le mai dă încredere oamenilor. Văd şi ei că e tot mai greu şi se roagă Celui de Sus pentru zile mai bune: „Oamenii, din puţinul pe care îl au sunt alături de biserică, iar primăria încearcă pe cât poate, să aducă şi ea sprijin. La biserica din Poieniţa s-a reabilitat partea exterioară, pentru că vremea şi-a lăsat amprenta, din păcate, pe acest lăcaş sfânt. Lucrările de renovare au inclus şi turnul şi ţigla de pe acesta. Suntem o comună mare, cu 14 sate şi 12 biserici, dar problema depopulării a făcut ca unul dintre sate – Buneşti – să mai aibă doar case părăsite, nu şi locuitori“, ne mărturiseşte edilul-şef.

Cu sau fără mulţi locuitori, frumuseţea zonei rămâne neschimbată. La fel ca şi credinţa oamenilor în mai bine: „Suntem credincioşi, aşa că Dumnezeu nu ne uită“, încheie primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura