Investiţii de un million de euro la spitalul din Orăştie

Magdalena Şerban

Unul dintre primarii hunedoreni campion la proiecte câştigate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020 (PNDL) este edilul-şef din Orăştie, Ovidiu Bălan (foto). Printre cele trei programe investiţionale pentru care a semnat deja contractele de finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene se află cel de dotare a Spitalului Municipal Orăştie cu aparatură de înaltă performanţă şi mobilier medical, în cuantum de circa un milion de euro.
Echipamente medicale de ultimă generaţie
“Sunt dotări ce ţin de partea de Radiologie şi Imagistică Medicală prin echiparea Ambulatoriului cu un mamograf intervenţional şi cu un aparat Dexa (investigaţie imagistică ce foloseşte radiaţia X pentru determinarea densităţii şi a rezistenţei osoase). Vom completa dotările iniţiate cu doi ani în urmă la blocul operator, la Anestezie şi Terapie Intensivă. De asemenea, vom completa dotările cu un aparat de ventilaţie asistată şi unul de anestezie, la Obstetrică-Ginecologie şi Nou-născuţi, unde mai sunt prevăzute echipamente medicale şi mobilier specific blocului de naşteri. La laboratorul de analize medicale se vor aduce analizoare automate de mare capacitate şi cu o viteză sporită de reacţie, la cabinetul de Medicină Internă se vor completa dotările cu un ecograf de înaltă performanţă şi intervenţional, iar la Cardiologie cu un ecocardiograf. Totodată, noi echipamente vor fi aduse şi la secţiile Chirurgie generală şi ORL. Şi la nivelul blocului alimentar avem o echipare şi o dotare completă”, a declarat Graziela Achim, managerul Spitalului Municipal Orăştie. Referitor la perioada de implementare, aceasta a spus că urmează să se organizeze licitaţia, cu respectarea tuturor termenelor care se impun în cazul procedurii de achiziţie.
Locuinţe ANL pentru medici
Pe de altă parte, alte investiţii stau la rând ca să-şi primească unda verde de eligibilitate şi finanţare. „Mai există încă un proiect demarat prin PNDL (de circa patru milioane de lei), pentru modernizarea pe interior a spitalului, mai exact spaţiile care încă nu au fost modernizate, astfel încât să se ajungă la modernizare de sută la sută. Din valoarea totală, 3.510.000 de lei reprezintă finanţarea PNDL, restul constituind contribuţie locală. Lista modernizărilor mai include un proiect european pentru eficientizare energetică, ce a fost depus la ADR Vest şi se află într-o ultimă etapă de evaluare. Vrem să reducem consumul de energie cu 50 la sută. Totodată, s-a mai semnat contractul cu Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL) pentru proiectarea şi execuţia a 10 locuinţe pentru medici. De altfel, şi până acum s-au pus la dispoziţie soluţii locative din ceea ce am putut oferi, însă se impuneau astfel de imobile. Aşteptăm medici specialişti în medicina de urgenţă să ne întregească echipa actuală, aceasta fiind o ramură nu în totalitate acoperită în momentul de faţă”, a afirmat primarul din Orăştie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina albă 31.10.2017

  Mihai Irimie, primarul comunei Şoimuş Pentru că a reuşit să finalizeze, cu toate problemele avute pe parcursul derulării lucrărilor,

Bulina neagră 31.10.2017

Iozsef Kovacs, cetăţean din Vulcan

Gura lumii 31.10.2017

Vorbesc gurile rele că o duduie care se vrea pricepută şi în ale politichiei a dat cu bâta-n baltă recent.

Închide