Sport

FOTBAL Liga a III-a. Hunedorenii, în cantonament la Curtea de Argeş

După cele două victorii obținute în partidele amicale, disputate în prima parte a acestei perioade de pregătire a noului sezon, 3-1 cu Ripensia Timișoara și 2-1 cu CSO Aurul Brad, Corvinul Hunedoara se află în canto­nament la Curtea de Argeș. Aici, jucătorii hunedoreni vor susţine trei meciuri amicale.

Așteaptă un portar
Primul meci amical este programat, marţi, 26 iulie, de la ora 18:00, în compania celor de la CS Mioveni, formaţie aflată pentru al doilea sezon la rând în prima ligă. Al doilea, peste două zile cu Unirea Bascov, formaţie care, anul trecut, a încheiat pe locul patru play-off-ul seriei a patra din Liga a III-a. Cel de-al treilea test va fi împotriva celor de la CS Afumaţi, grupare care a fost eliminată, ediţia precedentă, în semifinalele barajelor de promovare în Liga a II-a de către CS Tunari. Orele celor două întâlniri vor fi comunicate ulte­rior. „Până în acest moment, consider că pregătirile merg bine, chiar îi simt pe băieţi dornici şi dispuşi la efort. Sigur, suntem într-un moment în care lucrăm la relaţiile de joc, la ceea ce îmi doresc de la ei, pe anumite poziţii, faze de joc. E bine că suntem feriţi de probleme medicale şi sper să rămână lucrurile aşa şi după cantonamentul de la Curtea de Argeş. Consider că avem trei teste bune acolo, sper să mai fixăm un amical, ori în ultima zi, ori la întoarcere şi apoi uşor-uşor să intrăm pe ultima sută de metri cu pregătirea”, spune antrenorul echipei noastre, Florin Maxim (foto). Tehnicianul echipei s-a referit şi la situaţia actuală a lotului. „Aşteptăm încă un tânăr portar tânăr zilele acestea, pentru a-l avea şi în cantonament… în rest, lotul este cel pe care îl ştim cu toţii. Chiar sunt satis­făcut de el şi de modul în care au arătat băieţii în cele două jocuri. Dar e de­vreme să te pronunţi asupra modului în care vom arăta, per total. Probabil s-a văzut că încercăm diferite stiluri de joc, sisteme şi aşa mai departe”, a mai punctat tehnicianul „corbilor”.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura