Sport

Fotbal, Liga a III-a: ACS Şirineasa, victorie în deplasare, iar Cetate Deva, egal de palmares

Nicolae Gavrea

Etapa cu nr. 29 din Liga a III-a de fotbal a consemnat categoric faptul că ACS Şirineasa este neînvinsă în actualul campionat şi ar fi nedrept să fie depunctată şi să rateze promovarea în liga superioară.

Formaţia din Valea Jiului a obţinut o victorie meritată în deplasarea de la CSM Lugoj, unde elevii antrenorilor Cristian Dulca şi George Zima s-au impus cu scorul de 2-1 pin golurile înscrise de Stoenac (care a deschis scorul încă din minutul doi) şi Honciu (minutul 32, gol din foarfecă pe spate). Acesta din urmă a fost eliminat în repriza secundă pentru cumul de cartonaşe galbene. Gazdele au redus din handicap, prin Szekely (63), dar experienţa celor de la ACS Şirineasa şi-a spus cuvântul. A fost victoria de care Şirineasa avea nevoie ca să îşi asigure eventuala promovare şi în cazul în care va fi depunctată la protestul celor de la CSM Şcolar Reşiţa. În urma acestui litigiu, Şirineasa este posibil să piardă 9 puncte, dar chiar şi în cazul în care echipa va fi penalizată, dacă va câştiga şi ultimul meci de la Petroşani (care poate fi doar o formalitate) cu Gloria Cermei, atunci va fi promovată.
CNS Cetate Deva a terminat la egalitate, 1 – 1, partida disputată în deplasare pe terenul echipei Gloria Lunca Teuz Cermei, deşi oaspeţii au evoluat cu om în plus încă din sfârşitul primei reprize, însă graba de la finalizare şi-a spus cuvântul şi i-a privat pe deveni de obţinerea celor trei puncte.
Primul gol a fost înscris de gazde după combinaţia dintre Cotoc, care l-a deschis pe partea dreaptă pe Sulea, iar acesta a trimis balonul din unghi la colţul lung şi l-a învins pe portarul devean. În minutul 37 Nistor de la gazde a comis un henţ, a primit cartonaş galben iar în 41 a făcut un fault şi a fost eliminat.
Egalarea a venit în minutul 60, când Voineag a executat o lovitură liberă de la 25 de metri perpendicular pe poartă, mingea a şters zidul şi l-a păcălit pe portarul gazdelor.
“Am controlat partida cap-coadă, ei s-au bazat doar pe mingi lungi, iar la una dintre ele Sulea, un atacant de clasă, a reuşit să marcheze. Am jucat cu trei copii în atac, am fost precauţi la contraatacurile adverse. Am încercat o posesie prelungită, am căutat omul în plus la mijloc şi ne-am atins scopul. Mai avem o partidă cu Hermannstadt, pe care o vom juca la victorie, ca de altfel toate jocurile pe care le-am disputat până acum”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul principal al lui CNS Cetate, la finalul meciului de la Cermei.
Cetate: Gârlea – Cornea, Tătaru, Şoit, Doboş – Boldea (min. 91 Bărculeţ), R. Cristian – Chirlejan, Moţ (min. 91 Teodorescu), Voineag (min. 81 David) – Lupu. Antrenor Sorin Cornea

Rezultatele etapei:
Naţional Sebiş – ACSO Filiaşi 3-0
AFC Hermannstadt 2 – Internaţional Băleşti 9-0
CNP Timişoara – Millenium Giarmata 7-4
Becicherecu Mic- Şoimii Lipova 1-5
Gloria Lunca Teuz Cermei – CNS Cetate Deva 1-1
CSM Lugoj – ACS Şirineasa 1-2
CSM Şcolar Reşita – ACS Ghiroda 2-1
CS U Craiova 2 a stat.

Etapa următoare:
ACSO Filiaşi – CSM Şcolar Reşiţa
CS Univ Craiova 2 – Becicherecu Mic
Şoimii Lipova – CNP Timişoara
Millenium Giarmata – CSM Lugoj
ACS Şirineasa – Gloria Cernei
Cetate Deva – AFC Hermannstadt 2
Internaţional Băleşti – Naţional Sebiş
ACS Ghiroda stă

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura