ActualitateFlash

Exponatele de la Muzeul Aurului se întorc acasă

Sorina Popa

Muzeul Aurului din municipiul Brad va fi redeschis publicului la începutul anului viitor. În aceste zile, exponatele sunt aduse din subsolul Trezoreriei din Brad, în incinta renovată a muzeului. Deocamdată, aici au ajuns doar piesele mineralogice, urmând ca acele din aur să revină şi ele la locul de expoziţie.

„Lucrăm la etichetarea, evaluarea, cântărirea exponatelor. Este enorm de lucru, deoarece sunt multe piese, peste 2.000. Trebuie fotografiat fiecare exponat în parte”, a declarat profesorul Gheorghe Popescu, de la Universitatea din Bucureşti.

Primăria va administra muzeul
Lucrările de renovare a imobilului care adăposteşte muzeul aurului au demarat în anul 2007. Până acum, s-au investit aici aproximativ două milioane de lei, iar pentru partea de amenajare interioară, sistemul de supraveghere, mai sunt necesari 600.000 de lei. Situaţia juridică a Muzeului Aurului s-a rezolvat, într-un final, după ce a fost un adevărat scandal cu vânzarea sediului respectiv. Astfel, Compania Minvest Deva a redevenit proprietarul imobilului. „Vom încheia în scurt timp un act cu Primăria Brad, prin care vom da dreptul de administrare a Muzeului Aurului administraţiei locale”, a declarat Ladislau Farcaş, directorul companiei devene. Primăria Brad va redeschide muzeul la începutul anului viitor, ocazie cu care va lansa şi logo-ul municipiului, „Descoperă strălucirea aurului”.

Numeroase piese unicat
La Muzeul Aurului din Brad, s-a adunat cea mai mare colecţie de piese din aur nativ din Europa, cu forme spectaculoase, precum: steagul dacilor, şopârlele din aur, harta României în aur şi un cristal pentagonal, unic în lume. Aici au fost adăpostite din 1896, peste 1.300 de exponate din aur nativ, piese extrase din minele de aur de-a lungul vremii, care în total, cântăresc aproximativ 500 de kilograme. Pe lângă acestea, există şi un eşantion de diamante şi o colecţie formată din peste o mie de flori de mină. Exponatele au fost atracţia unor expoziţii internaţionale, precum cea de la Paris – 1937 sau cea din 2003, de la München.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura