Sport

Denisa Fodor, pe locul 7 la Campionatul Mondial

2-lupte-18-septembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Luptătoarea Denisa Fodor, legitimată la CNS Cetate Deva, s-a clasat pe locul 7 la Campionatul Mondial pentru cadeţi de la Tbilisi, într-un concurs în care a întâlnit adversare extrem de puternice. Sportiva deveancă a plătit tribut şi lipsei de prospeţime fizică, cauzată de pierderea a nouă kilograme pentru a intra în categorie.

La un pas de meciul pentru bronz
Pe lângă aceşti factori, eleva lui Suraj Moravan, a avut ghinionul ca în optimile de finală să o întâlnească pe japoneza Yui Susaki, cea care avea să devină campioană mondială la categoria 49 de kilograme. Nipona s-a impus cu 10-0 dar faptul că a obţinut titlul suprem i-a dat şansa Denisei să reintre în recalificări pentru medalia de bronz. Din păcate, luptătoarea de 17 ani a întâlnit-o pe vicecampioana europeană, azera Zhala Aliyeva, iar aceasta s-a impus la limită, 5-4. Totuşi, chiar şi cu cele două înfrângeri, Denisa Fodor a ocupat locul 7, la fel ca şi la Campionatul European de la Stockholm, din luna iulie.

„Nu sunt dezamăgit de Denisa!”
Chiar dacă eleva sa nu şi-a atins obiectivul cu care plecase în Georgia şi anume podiumul mondial, antrenorul Suraj Moravan nu e dezamăgit de prestaţiile Denisei. „Nu pot spune că a avut ghinion la tragerea la sorţi, chiar dacă a luptat cu viitoarea campioană mondială şi cu vicecampioana europeană. Ca sportiv, te pregăteşti să lupţi cu orice adversar. În recalificări a fost aproape de victorie dar o neatenţie a costat-o, pierzând la limită. Cred că a afectat-o destul de mult şi slăbirea rapidă. Nu e uşor să pierzi nouă kilograme într-un timp atât de scurt. Eu nu sunt dezamăgit de ea, vine de la un club mic iar locul 7 la europene şi mondiale înseamnă ceva”, a spus Moravan. Următorul concurs al Denisei Fodor va fi între 14 şi 16 octombrie, Campionatele Balcanice pentru cadeţi, de la Bursa (Turcia). „Acolo sunt sigur că va fi pe podium. Sper să se reîntâlnească cu sportiva din Azerbaidjan ca să-şi demonstreze ei că o poate învinge”, a precizat Suraj Moravan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura