FlashPolitica si administratie

Daniel Andronache: Nici un drum judeţean n-a fost blocat în aceste zile!

Mircea Crivăţ

Un lucru bun constatat în aceste zile geroase şi cu ninsori consistente şi în judeţul nostru este că nici un drum judeţean nu a fost blocat, pe toate circulându-se fluent, dar în condiţii de iarnă.

Acest lucru ni l-a confirmat şi Daniel Andronache (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cel care a coordonat direct activitatea de deszăpezire şi menţinere a celor peste 4.000 de kilometri de drumuri judeţene în stare de funcţionare, fără să fie blocate.
„Într-adevăr, s-a circulat în condiţii de iarnă, dar nu am avut în aceste zile nici un drum judeţean blocat, pe care să nu se poată circula. În toată această perioadă, inclusiv astăzi (ieri, duminică -n.r.) m-am aflat permanent în legătură cu administratorii celor patru firme care răspund de curăţarea şi menţinerea arterelor judeţene în condiţii de circulaţie, chiar am verificat la faţa locului unele din aceste şosele, din zonele unde a nins mai mult. De asemenea, am luat personal legătura cu primarii din judeţ, rugându-i să mă contacteze direct pe mine, pentru orice problemă se iveşte. Ca o concluzie, pot spune că până la această oră (duminică seara, la ora 19), chiar dacă în unele sectoare au mai fost probleme, se circulă fluent pe toate drumurile judeţene”, a precizat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Daniel Andronache, vicepreşedinte  al Consiliului Judeţean.
Tot de la vicepreşedintele Andronache am aflat că mâine, marţi, la Consiliul Judeţean se va face o analiză pe această temă, cu fiecare din cele patru firme contractoare în parte, urmând ca în urma acesteia să se ia, acolo unde şi dacă este cazul, măsurile de rigoare vizând îmbunătăţirea activităţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura