Actualitate

Cum a reuşit directorul ADI Deşeuri să împace şi capra şi varza

 

      În şedinţa de ieri a Adunării Generale a Acţionarilor de la ADI Deşeuri, s-a spus lucrurilor pe nume, susţine Eduard Felciuc (foto).       Lucrurile merg greu şi se mai împotmolesc din când în când.
      Directorul ADI Deşeuri Hunedoara a fost întrebat de către reprezentanţii Primăriei Haţeg despre disfuncţionalităţile cu ridicarea gunoiului în localitate. ”Este adevărat, sunt disfuncţionalităţi. Însă, nu toate sunt din vina operatorului. Nu toate unităţile administrativ teritoriale şi-au făcut temele în ceea ce priveşte pregătirea, de exemplu, a platformelor pentru gunoi. Apoi, în caietul de sarcini de la licitaţia acestui serviciu nu scrie că gunoiul să fie ridicat în zilele de duminică. Dar, operatorul face acest lucru. Strânge gunoiul şi duminica. Cei de la Haţeg au cerut să se strângă deşeurile de două ori pe zi. Da, se poate, dar asta înseamnă costuri în plus. Lucrurile nu merg perfect, dar dacă discutăm, ne spunem în faţă ceea ce avem de spus, sunt sigur că totul va fi în regulă. În toată ţara sunt probleme cu ridicatul gunoiului. Cei de la Primăria Timişoara au renunţat la contractul cu operatorul care a câştigat licitaţia şi acum dau din colţ în colţ că nu ştiu încotro să o apuce”, a declarat Eduard Felciuc, directorul ADI Deşeuri Hunedoara. Ştim că cu câteva săptămâni în urmă, Primăria Deva voia să renunţe şi să iasă din ADI Deşeuri, din cauză că erau probleme şi nu se ridica gunoiul în reşedinţa de judeţ. Se pare însă că lucrurile s-au îndreptat şi conducerea primăriei a renunţat deocamdată la acest demers.(Sorina Popa)

One thought on “Cum a reuşit directorul ADI Deşeuri să împace şi capra şi varza

  • cum a reusit? f simplu, uitindu se cu un ochi la slanina si cu unul la pisica

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura