Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor . Familia tradiţională este o chestiune profundă, care ţine de însăşi societatea românească

Referendumul din 6-7 octombrie are în vedere păstrarea familiei româneşti în forma ei tradiţională şi spirituală.

Referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei, care va avea loc pe 6 şi 7 octombrie 2018, nu reprezintă un demers anti-european, ci este expresia cererii a peste 3 milioane de români. O cerere care nu poate fi ignorată, scopul ei final fiind introducerea în Constituţie a unor prevederi care să blocheze orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.
Referendumul pentru redefinirea familiei nu este un vot împotriva cuiva, sau împotriva unor categorii de oameni. Ci este votul care va arăta societatea în care ne dorim să trăim, dorinţa cetăţenilor exprimată liber şi democratic.
Astfel, forma actuală din Constituţia României prevede: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Varianta propusă pentru aprobare prin referendum este: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Demersul de revizuire al Constituţiei nu este unul homofob, aşa cum afirmă rău-voitorii şi nu îşi propune altceva decât reafirmarea identităţii creştine. Este un demers la care au apelat şi alte state cu o democraţie puternică.
Astfel, pe 11 septembrie, plenul Senatului a votat propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori „pentru“ şi 13 „contra“. Şapte senatori s-au abţinut.
Modificarea propusă pentru articolul 48 din Constituţie are următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“.
Ulterior, pe 17 septembrie, Curtea Constituţională s-a pronunţat, din oficiu, asupra Legii de revizuire a Constituţiei României. În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, CCR a constatat că Legea de revizuire a Constituţiei României respectă dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire.
Familia tradiţională nu este o temă politică. Familia tradiţională este o chestiune profundă, care ţine de însăşi societatea românească.
Referendumul are în vedere păstrarea familiei româneşti în forma ei tradiţională şi spirituală. Pentru noi, românii, familia a fost mereu în centrul preocupărilor, iar faptul că 3 milioane de cetăţeni au semnat pentru definirea ei legală confirmă importanţa deosebită acordată nucleului societăţii noastre.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara

One thought on “Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor . Familia tradiţională este o chestiune profundă, care ţine de însăşi societatea românească

  • 27 septembrie 2018 la 4:24
    Legătură permanentă

    Ce sa-ti povestesc, au ajuns hotii si interlopii de la psd sa le pese de oameni si de familiile lor. Gargara de partid ieftina a unui fost comunist care si-a dat fatza la intors si acum se crede european democrat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.