Gura lumii, 14.02.2020
Vorbesc gurile rele că un fost şefuleţ din municipiul cu cetate a vrut să facă un târg cu cei aflaţi
Citește mai multVorbesc gurile rele că un fost şefuleţ din municipiul cu cetate a vrut să facă un târg cu cei aflaţi
Citește mai multAleşii locali mai au de aşteptat până să intre în campania electorală. Ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din acest an a fost publicată în Monitorul Oficial.
Citește mai multDe azi, luni, 13 aprilie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva va ieşi din carantină, urmând să primească din nou pacienţii găsiţi infectaţi cu virusul Covid-19.
Citește mai multIncendiile de vegetaţie au dat de furcă în continuare pompierilor militari din judeţul Hunedoara, după ce doar vineri s-au înregistrat 19 asemenea incendii.
Citește mai multIonatan Ovidiu Balaci, tânăr de 19 ani, din Orăştie Pentru că a fost arestat preventiv sub acuzaţia de furt calificat,
Citește mai multCosmin Gîrleanu, boxer de la CS Hunedoara Pentru gestul umanitar de a-şi scoate la licitaţie medalia, tricoul şi mănuşile de
Citește mai multPe la o instituţie financiară dintr-o zonă cu mulţi ortaci se întâmplă lucruri misterioase după ce, zic gurile rele, ar
Citește mai multSalvatorii montani au făcut o descoperire cel puţin stranie în Munţii Căpăţânii. Echipamentele montane ale unor turişti au fost abandonate, ori cel puţin aşa speră salvatorii, în munţii învecinaţi Parângului.
Citește mai multÎntrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:
Citește mai multSilviu Didilescu, fost manager al Spitalului Judeţean Deva Pentru că, după ce a acceptat să fie numit manager al spitalului
Citește mai multDan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că spitalul din municipiu a reuşit achiziţionarea unui aparat Real Time pentru efectuarea testelor
Citește mai multVorbesc gurile rele pe la colţuri că un afacerist de pe la noi se afla, în urmă cu câteva luni,
Citește mai multSpitalul municipal din Hunedoara este prima unitate din judeţ care are de ieri un aparat Real Time PCR, cu care pot fi efectuate teste pentru depistarea COVID-19.
Citește mai multMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a coborât milităria din pod şi la Deva, după Suceava. Astfel, de ieri, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este condus de un medic militar, lt. col. medic Constantin Vlase (medalion). El vine de la Galaţi, unde ocupă funcţia de director medical al Spitalului Militar de Urgenţă, fiind specialist în boli infecţioase.
Citește mai multPrimarul Florin Oancea (foto) a fost şi el cu ministrul Sănătăţii, la spitalul din Deva, pentru a vedea la faţa locului cum stă treaba acolo. Oancea a declarat după vizită că, acum, după ce ministrul Nelu Tătaru a mers să discute cu cadrele medicale, lucrurile s-au mai clarificat.
Citește mai multDelpiero Marcel Negrilă, tânăr rezident în Valea Jiului Pentru că a fost găsit vinovat şi condamnat de Judecătoria Petroşani la
Citește mai multEmil Părău, om de afaceri din municipiul Lupeni Pentru că a pus la dispoziţia autorităţilor locale din Valea Jiului echipamentele
Citește mai multBătaie pe o lucrare ce trebuie făcută de urgenţă, care se anunţă profitabilă pentru norocosul care se va alege cu
Citește mai multPeste 200 de hectare de litieră de pădure şi 15 hectare de vegetaţie uscată au fost afectate de 14 incendii izbucnite, marţi, pe teritoriul judeţului Hunedoara. Pentru limitarea înaintării arderilor, care au afectat inclusiv coronamentul pădurii, şi-au unit forţele peste 200 de pompieri, lucrători silvici din cadrul ocoalelor Valea Orăştiei şi Geoagiu, membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi voluntari cu maşini de teren ai Travel Raid Orăştie.
Citește mai multÎncepând de astăzi, joi, 9 aprilie, Primăria Municipiului Deva şi SC Coral Impex SRL vor demara acţiunea de dezinfecţie a tuturor scărilor de bloc din municipiul Deva, conform Ordonanţei Militare nr.4/2020.
Citește mai mult