Acţiune de dezinfecţie a scărilor de bloc din Deva

8 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Începând de astăzi, joi, 9 aprilie, Primăria Municipiului Deva şi SC Coral Impex SRL vor demara acţiunea de dezinfecţie a tuturor scărilor de bloc din municipiul Deva, conform Ordonanţei Militare nr.4/2020.

Dezinfecţia va începe joi la ora 10:00. Acţiunea se va desfăşura în fiecare bloc şi scară de bloc din Municipiul Deva.
Substanţa activă a produsului cu care se vor dezinfecta scările de bloc este peroxid de hidrogen, iar diluţia este de 10%. Soluţiile dezinfectante sunt autorizate de Ministerul Sănătăţii.
La intrarea în fiecare scară de bloc vor fi puse afişe cu ora la care a fost efectuată acţiunea de dezinfecţie şi cu regulile ce trebuie respectate de toţi locatarii. Astfel:
Este interzis să se circule minimum 2 ore pe casa scării, în timpul şi după efectuarea dezinfecţiei.
Pentru persoanele cu probleme cardiace şi astmatice este interzisă circulaţia pe o perioadă de minimum 4 ore.
După acest interval de timp, spaţiul trebuie aerisit minimum o oră.
Proprietarii de apartamente sunt rugaţi să deschidă uşa blocului pentru a putea fi efectuată dezinfecţia, doar la solicitarea firmei SC Coral Impex SRL.
Acţiunea de dezinfecţie a scărilor de bloc din municipiul Deva va continua şi săptămâna viitoare. (Biroul de presă al Primăriei Deva)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Nici şahiştii nu pot concura în această perioadă

Ediţia 2020 a Grand Chess Tour a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Organizatorii circuitului mondial de şah au...

Mondialele de tenis de masă, reprogramate din nou

Federaţia Internaţională de tenis de masă (ITTF) a anunţat că a reprogramat cu titlu provizoriu pentru perioada 27 septembrie-4 octombrie,...

Europenele de judo, vor avea loc în luna noiembrie

Campionatul European de judo pentru seniori, care ar fi trebuit să aibă loc în perioada 1-3 mai, la Praga, în...

Închide