Viaţa s-a schimbat şi la Lelese

8 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Lelese, comunitate mică de munte şi cu mulţi oameni în vârstă, pare ferită de pericolul produs de COVID-19, ţinând cont de poziţionare, însă prevenţia rămâne cea mai bună armă până ce pandemia se va stinge.

„E destul de greu ca oamenii să nu mai poată să meargă de la unii la alţii, mai ales la sate, unde aşa sunt obişnuiţi să comunice. Cred că pentru ei cel mai greu e să înveţe asta. Însă dată fiind starea de urgenţă, ne supunem prevederilor ordonanţei. În rest, nu sunt necazuri la noi. Am avut o persoană venită din Olanda şi a stat în izolare, dar a trecut termenul. Sunt însă localnici care fac dializă şi e nevoie de o atenţie sporită în ce-i priveşte. De asemenea, ne dăm silinţa să sprijinim acele persoane trecute de 65 de ani, care se descurcă foarte greu. Au bani, nu contribuie financiar primăria, dar e vorba de deplasarea propriu-zisă pentru diverse lucruri de urgenţă. Spre exemplu, foarte greu e cu reţetele lunare ce trebuie ridicate. Se merge la farmaciile din Hunedoara, la noi nefuncţionând vreun punct farmaceutic. Ne ducem noi pentru ei, ne descurcăm cum putem, prin rotaţie, nici nu se pune problema să lăsăm oamenii aşa“, a arătat Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese.
Sediul administrativ pune la dispoziţia celor care vin aici o cameră în care se face triajul solicitărilor, urmând să fie preluate documentele sau aduse, depinde de cerinţe. Zilnic, la ora 16 se face dezinfecţia edificiului. Acţiuni de acest gen s-au realizat şi pe domeniul public. La magazinele alimentare au fost lăsate declaraţii pe propria răspundere pentru ca oamenii să-şi poată justifica ieşirile din gospodării.
„Nu ştim cum va fi cu declaraţiile pentru APIA, pentru că finalizându-se cadastrarea gratuită, unele coordonate nu mai corespund. Or, nu putem să facem de capul nostru, subvenţiile implicând bani mulţi. Dacă fermierul ar fi lângă mine, ar completa şi ar semna, asta da, dar aşa, pot eu garanta pentru el? Ce putem face e să aranjăm actele într-o formă facilă pentru a merge treaba cât mai repede. Ce mai vreau să anunţ este că reducerea de 10 procente la taxe şi impozite se prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie, după cum au stabilit autorităţile. Deci, oamenii pot sta liniştiţi din punctul acesta de vedere“, a mai sublinat primarul. Îi este teamă însă că după ce va trece calvarul pandemiei, multă lume va rămâne cu datorii inclusiv la bugetul de stat.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Acţiune de dezinfecţie a scărilor de bloc din Deva

Începând de astăzi, joi, 9 aprilie, Primăria Municipiului Deva şi SC Coral Impex SRL vor demara acţiunea de dezinfecţie a...

Nici şahiştii nu pot concura în această perioadă

Ediţia 2020 a Grand Chess Tour a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Organizatorii circuitului mondial de şah au...

Mondialele de tenis de masă, reprogramate din nou

Federaţia Internaţională de tenis de masă (ITTF) a anunţat că a reprogramat cu titlu provizoriu pentru perioada 27 septembrie-4 octombrie,...

Închide