Gura lumii

Gura lumii, 14.02.2020

Vorbesc gurile rele că un fost şefuleţ din municipiul cu cetate a vrut să facă un târg cu cei aflaţi la putere, dar nu a reuşit, Cică omul nostru a fost la un pas să încheie târgul, dar, ghinion, a fost demascat înainte să-şi facă jocul şi să obţină un post mult mai bun şi mult mai bine plătit. Cârcotaşii de serviciu dau ca sigură manevra respectivului, care însă a eşuat, din cauză că omul a fost prea lacom şi, în plus, i-a trădat pe cei care au avut încredere în el şi i-au dat mână liberă, să facă cum crede el de cuviinţă din postura de şefuleţ. Zvonerii şuşotesc prin târg că omul nostru s-a supărat tare de tot că nu i-a ieşit mişcarea şi acum ameninţă în stânga şi-n dreapta că va spune el adevărul şi va face să cadă capete.

Povestesc zvonerii prin urbea reşedinţă de judeţ că un personaj de pe la noi s-a internat la ospiciu ca să scape de nişte acuzaţii cam urâte. Cică respectivul are şi documente că e dus cu pluta, dar lumea nu ştie acest amănunt extrem de important. Gurile rele susţin că personajul nostru vrea să revină pe un post cheie, dar nu prea poate, având în vedere internarea lui la ospiciu. Şi, acum nu ştie cum să scape de actele compromiţătoare, ca să poată reveni în business. Totul poate să-l coste libertatea, şi zvonerii spun că nu merită să facă pasul la care se gândeşte de ceva timp. Nu de alta, dar orice post din lume nu poate fi mai bun decât libertatea omului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura