Flash

FlashPolitica si administratie

Controale şi auditări la entităţile subordonate Consiliului Judeţean

După instalarea în funcţie, noul Executiv al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a dispus efectuarea mai multor controale la instituţiile şi societăţile subordonate administraţiei judeţene, verificări care sunt în curs. Principalele două unităţi auditate de către corpul de control al CJ Hunedoara sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva şi SC Apa Prod SA Deva, societăţi care au gestionat investiţii importante în ultimii ani.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Locuitorii din satul Târnava, terorizaţi de un cioban agresiv

După ce au vrut să fie gazde bune pentru un cioban venit din alt judeţ pe perioada iernii, locuitorii satului Târnava, comuna Brănişca, s-au pomenit că musafirul nu se mai lasă dus. Mai rău de atât, acesta a pus stăpânire pe proprietăţile lor, lăsându-şi animalele să le distrugă culturile, iar la întrebările oamenilor despre „când are de gând să plece?”, le arată bâta, într-un gest ameninţător. În toată această poveste, autorităţile se încurcă în legislaţie, incapabile să dea un răspuns clar la nenumăratele sesizări venite din partea locuitorilor Târnavei.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Vicepreşedintele sindicatului poliţiştilor hunedoreni şi-a înaintat demisia. Vasile Bucuci pleacă din poliţie, dezamăgit de conducerea MAI

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) – BT Hunedoara, Vasile Bucuci (foto), şi-a înaintat demisia din funcţie, fiind hotărât să nu revină asupra deciziei. Liderul sindical a enumerat câteva dintre motivele care l-au determinant să renunţe la această funcţie, printre acestea fiind şi anumite presiuni din partea structurilor superioare, după ce poliţistul şi-a apărat colegii şi drepturile lor.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Rezultatele finale la Bacalaureat

Absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de Bacalaureat au aflat sâmbătă rezultatele finale. Dintre cei peste 750 de elevi care au depus contestaţii, 304 au cerut recorectarea lucrării la Limba română, 186 la Matematică, 97 la Istorie, unul la Limba germană şi 167 la proba la alegere a profilului. Astfel, după soluţionarea contestaţiilor, încă 32 de elevi şi-au luat Bac-ul.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Schimbări importante în structura de conducere a ADI-SMID Hunedoara: Andronache, preşedinte. Prip, revocat. Panţa, director!

Directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor” (ADI „SMID”) judeţul Hunedoara, Ioan Prip, a fost revocat din funcţie. În locul acestuia, noul Consiliu Director (CD), ales în şedinţa Adunării Generale a Asociaţilor (AGA) de ieri l-a desemnat director executiv pe Nicolae Panţa, fostul primar al comunei Băcia.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Un nou caz Bodnariu, de data asta în Anglia: O femeie din Deva se luptă de şapte ani să-şi recupereze copiii de la statul britanic

Drama prin care trece deveanca Andreea Sutton Brădeanu, stabilită cu traiul în Marea Britanie, pare a nu se mai încheia. După ce în 2009 i-au fost luaţi toţi trei copiii de către statul britanic, cu câteva zile în urmă, femeia a fost ridicată de la domiciliu şi arestată. Asta după ce un funcţionar de la protecţia copilului din Liverpool, oraşul în care locuieşte Andreea, a depus plângere că ar fi fost tracasat de către deveancă.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Două hunedorence care lucrau ca dame de companie în Olanda, dispărute fără urmă

Două hunedorence, Cosmina Marghita (foto), din municipiul Hunedoara, şi Nicoleta Stan, din Simeria, plecate la muncă în Olanda, sunt date dispărute de o săptămână de familiile lor din România. Prima dată s-a aflat despre dispariţia Cosminei, anunţată la Poliţia municipiului Hunedoara de către concubinul ei. Ulterior s-a constatat că fetele erau împreună din momentul în care nu au mai dat nici un semn rudelor de acasă.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Noul Consiliu local Deva, faţă-n faţă cu problema serviciului de salubrizare din municipiu

Relaţiile contractuale dintre administraţia locală a municipiului Deva şi societatea care asigură serviciile de salubrizare ar putea ajunge în instanţă. Potrivit reprezentantului SC Salubritate SA Deva, societatea riscă să rămână cu o pagubă de aproape două milioane de euro, bani pe care i-a cheltuit cu investiţiile în infrastructura de colectare şi depozitare a deşeurilor şi pe care nu-i va putea recupera în condiţiile actualului contract, care expiră în august 2017.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Prima persoană din lotul Hada&Co, eliberată din închisoare

Fosta şefă a Serviciului Buget-Finanţe-Contabilitate a Primăriei municipiului Hunedoara, Daniela Arieta Căpâlnă, condamnată la cinci ani de închisoare, a ajuns în libertate. Asta, după ce Judecătoria Gherla i-a admis cererea de liberare condiţionată în 26 iunie, care a rămas definitivă, nefiind contestată de nici o parte din dosar. Daniela Arieta Căpâlnă şi-a ispăşit pedeapsa la Penitenciarul Gherla, închisoare pe care a părăsit-o din 29 iunie, ne-au informat reprezentanţii unităţii de detenţie.

Citește mai mult