Sport

Sport

CFR Simeria, campioanã la „Cupa prieteniei”

Echipele clubului CFR Simeria au fost total neprietenoase cu adversarii la competiţia „Cupa Prieteniei”, pe care a organizat-o în sala de sport a CT Feroviar „Anghel Saligny”, la finalul săptămânii. Ca dovadă, formaţiile feroviare au disputat finala întrecerii rezervate fotbaliştilor născuţii în anii 2003-2004, iar jucătorii simerieni au câştigat mai multe trofee individuale.

Citește mai mult
Sport

Mişa Klein, legenda Hunedoarei

Suporterii alb-albaştri, foşti jucători din echipa de aur a Corvinului, oficiali şi fotbalişti de la FC Hunedoara vor comemora, azi, împlinirea a 23 ani de la dispariţia lui Michael Klein, cel mai iubit fotbalist hunedorean. Conform tradiţiei, va avea loc un marş memorial, de la ora 12.00, şi o depunere de coroane, de la ora 12.15, la bustul sportivului din faţa stadionului ce-i poartă numele.

Citește mai mult
Sport

Start de sezon pe primul loc

Atleta Florentina Marincu (foto) (20 de ani), de la CNS „Cetate” Deva, a câştigat proba de săritura în lungime din cadrul primei etape a Campionatului Naţional indoor, concurs ce a deschis sezonul atletic oficial din România. În aceeaşi competiţie desfăşurată în weekend în Sala din Complexul bucureştean „Lia Manoliu”, Andrei Deliu, de la SCM Deva, s-a impus în concursul săritorilor cu prăjina.

Citește mai mult
Sport

Au stat, dar rămân lideri

Autobergamo Deva, lidera Ligii I de futsal, a avut etapă liberă în acest weekend, însă se menţine pe primul loc al clasamentului, întrucât rivala Informatica Timişoara şi-a amânat meciul din această rundă. În plus, echipa antrenată de Florin Ignat are un avans de trei puncte, deoarece a câştigat cu scorul de 7-2 (3-1) meciul restanţă cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, disputat la finalul săptămânii.

Citește mai mult
Sport

Au intrat în cantonament

FC Hunedoara şi-a intensificat, de ieri, ritmul pregătirii pentru retur, întrucât lotul antrenat de Mircea Alic jr. (foto) a început un stagiu de pregătire centralizată. Cantonamentul „alb-albaştrilor” se va desfăşura mâine pe plan local, va dura până în data de 6 februarie şi cuprinde şi un meci test cu CNS „Cetate” care se va desfăşura sâmbătă, 30 ianuarie.

Citește mai mult
Sport

Performanţe răsplătite, speranţe olimpice

„Aşii sportului hunedorean” au fost onoraţi, ieri, de comunitatea sportivă din judeţ pentru performanţele obţinute în anul 2015 în cadrul Galei Sportului Hunedorean. Valoarea totală a premiilor oferite de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara a fost de 10.000 de lei, însă dincolo de bani, mai important a fost sentimentul de recunoştinţă arătat de oficialităţi şi ceilalţi performeri.

Citește mai mult
Sport

Campionii anului 2015, premiaţi la Gala Sportului

Cei mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2015 vor fi premiaţi, azi, de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara în cadrul tradiţionalei „Gale a sportului hunedorean”. Evenimentul va îmbina strălucirea adusă de prezenţa unor adevăraţi campioni cu „umbrele” generate de unele absenţe provocate de programele de pregătire sau de supărare. Festivitatea se va desfăşura de la ora 14.00, la Teatrul de Artă Deva.

Citește mai mult