Sport

Sport

Medaliile popicarilor juniori se „împart” la Hunedoara

Un număr de 20 de popicari şi 27 de sportive de la opt cluburi din ţară vor participa la ediţia 2016 a Campionatului Naţional Individual U18 care va fi găzduită în acest weekend de moderna Arenă de popice „Siderurgica” din Hunedoara. Clubul de pe Cerna va fi reprezentat în concurs de şase juniori şi două junioare, care vor concura împotriva unor sportivi şi sportive de la Inter Petrila, Electromureş Tg. Mureş, Conpet Ploieşti, CFR Iaşi, CFR Cluj, Cimentul Fieni şi Rapid Bucureşti.

Citește mai mult
Sport

Repetiţie reuşită, neatenţie obişnuită

CNS „Cetate” Deva a obţinut a treia victorie din cele şase meciuri amicale disputate în perioada de iarnă, câştigând cu 2-1 partida cu CSM Şcolar Reşiţa (locul 1 în Liga a IV-a Caraş Severin), desfăşurată, ieri, pe teren propriu. Trupa antrenată de Marius Sîrbu a profitat de apariţia în premieră pe terenul I al „Stadionului „Cetate” şi a mers „ceas” până la scorul de 2-0, stabilit de o „dublă” a lui Probac. Din păcate, pe final, gruparea deveană a fost trădată de o deja clasică neatenţie şi a încasat un gol.

Citește mai mult
Sport

Se ştiu semifinalistele „Cupei Liceelor Big”

Echipele de fotbal de la Colegiul Tehnic „Transilvania Deva şi Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara, deţinătoarea titlului, şi-au asigurat, ieri, calificarea în semifinalele ediţiei din acest an a „Cupei Big a Liceelor” la minifotbal. Cele două formaţii vor lupta pentru un loc în finală alături de echipele de la CNS „Cetate” Deva şi CTTF „Anghel Saligny” Simeria.

Citește mai mult
Sport

Rugbiul trăieşte şi în afara Superligii

În ciuda multor incertitudini şi a ratării promovării în Superligă din cauza sărăciei, echipa de rugby Ştiinţa Petroşani şi-a reluat pregătirile la începutul acestei săptămâni. La primele antrenamente s-au prezentat în mare parte vechii componenţi ai lotului, surpriza din Dealul Institutului fiind revenirea fostului jucător de lot naţional, Daniel Cojocaru, întors la echipă după patru ani.

Citește mai mult
Sport

Adversar „complicat” în optimile Cupei României

Autobergamo Deva va avea o misiune dificilă în tentativa de a-şi apăra trofeul Cupei României, cucerit în ediţia trecută de campionat, întrucât în optimile competiţiei va da piept cu Spicom Sfântu Gheorghe, conform tragerii la sorţi desfăşurată, ieri, la sediul FRF. Gruparea harghiteană este unul dintre cei mai complicaţi adversari posibili pentru trupa din Deva, având în vedere că face parte din grupul select de două echipe care au câştigat în faţa formaţiei devene în acest sezon.

Citește mai mult