Defensivă ermetică, victorie clară

Ciprian Marinuţ11 handbal-794x484

Cu profesorul Ioan Mătăsaru pe banca tehnică, în mod oficial, echipa de handbal feminin Cetate Deva a fost foarte solidă în defensivă şi a câştigat cu scorul de 23-13 (11-4) meciul din deplasare cu Mureşul Tg. Mureş, din cadrul etapei a XVI-a a Diviziei A, seria B. Trupa hunedoreană rămâne pe locul secund în clasament, la trei puncte de lidera CSM Bistriţa, care a bifat al 15-lea succes din 15 partide disputate, chiar dacă a jucat pe terenul ocupantei locului trei, SCM Slatina.
Mai rămâne doar şansa duelului direct
Handbalistele de  Cetate Deva au primit doar patru goluri în prima repriză a disputei cu Mureşul Tg. Mureş şi au marcat de 11 ori, asigurându-şi practic victoria încă de la jumătatea meciului. Partida s-a echilibrat după pauză, scorul reprizei secunde fiind 9-12, astfel că Cetate a câştigat întâlnirea cu 23-13, asigurându-şi un nou succes fără mari emoţii. Şi rivala la promovare a echipei din Deva, CSM Bistriţa,  a trecut cu bine de runda din weekend, întrucât a câştigat în deplasare, scor 29-23 (20-13), în faţa echipei de pe locul trei, CSM Slatina.
În ultimele şase etape, cele două formaţii au meciuri relativ uşoare, cu excepţia duelului direct, care va avea loc la Deva, astfel că soarta accederii în Liga Naţională mai poate fi schimbată doar în acel joc sau la baraj. Cetate Deva va evolua în ultime runde cu CSM Slatina (acasă), CSU Reşiţa (deplasare), ACS Sepsi Sf. Gheorghe (acasă) şi CSM Bistriţa (acasă), după care va sta în ultima etapă, în vreme ce CSM Bistriţa are următorul program: CSU Reşiţa (acasă), ACS Sepsi Sf. Gheorghe (deplasare), CSU de Vest Timişoara (acasă), stă în etapa a 20-a, cu Cetate Deva (deplasare) şi Naţional Braşov (acasă).
Divizia A, seria B
Rezultatele etapei a 16-a: SCM Piteşti – Naţional Braşov 39-28; Mureşul Tg. Mureş – Cetate Devatrans 13-23 (4-11); ACS Avram Iancu Arad – CSU Oradea 19-33; CSU Reşiţa – CSU de Vest Timişoara 27-28; CSM Slatina – CSM Bistriţa 23-29; ACS Sepsi Sf. Gheorghe – a stat.
Etapa a 17-a, sâmbătă, 27 februarie: CSU Oradea – SCM Piteşti; Naţional Braşov – Mureşul Tg. Mureş; Cetate Devatrans – CSM Slatina; CSM Bistriţa – CSU Reşiţa; CSU de Vest Timişoara – ACS Sepsi Sf. Gheorghe; ACS Avram Iancu – stă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.