Sport

Cârstea şi Ţig s-au calificat în turul doi la US Open

Două jucătoare din cele patru care reprezintă România la US Open s-au calificat în turul al doilea a puternicului turneu care se desfăşoară pe arenele de la Flushing Meadows din New York.
Sorana Cîrstea s-a calificat, marţi, în runda a doua a turneului după ce a învins-o pe favorita gazdelor americane, Christina McHale (28 de ani, locul 75 WTA.), cu 6-4, 7-5, după o oră şi 36 de minute. Următoarea adversară va fi britanica Johanna Konta, a noua favorită, sau Heather Watson.
Şi Patricia Ţig (26 ani, 88 WTA) s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, care are loc într-o bulă securizată, după ce a trecut fără emoţii, de japoneza Kurumi Nara (28 de ani, 142 WTA), cu 6-1, 6-0. În turul următor o va înfrunta pe croata Donna Vekic (24 ani, 24 WTA), cap de serie numărul 18, victo­rioasă în faţa cehoaicei Kristyna Pliskova cu 3-6, 7-6 (6), 6-4.
Româncele şi-au asigurat fiecare câte 100.000 de dolari şi 70 de puncte WTA. Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu au fost eliminate în primul tur şi au părăsit turneul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura