Actualitate

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție din Valea Jiului, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 9 man­date de percheziție domiciliară, în lo­ca­litățile Petrila, Petroșani, Vulcan și Lupeni. În urma administrării probatoriului, patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Conflict la Vulcan
Activitățile au fost desfășurate în baza sesizării din oficiu a polițiștilor, în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infrac­țiu­nilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a unui conflict produs în noaptea de 19 august 2026, în municipiul Vulcan.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în jurul orei 01:00, mai multe persoane aflate într-un autoturism care se deplasa pe o stradă din municipiul Vulcan, ar fi fost agresate fizic de un alt grup de per­soane, aflate într-un alt autoturism. Toto­dată, autoturismul în care se aflau per­soa­nele vătămate ar fi fost avariat.
La fața locului, polițiștii au identificat trei persoane vătămate, bărbați cu vârste de 44, 40 și 34 de ani, din municipiul Lupeni. Două dintre acestea au refuzat transportul la o unitate medicală, în timp ce cea de-a treia persoană a fost transportată la o uni­tate medicală din Vulcan pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În urma activităților investigative și a per­chezițiilor domiciliare efectuate în această dimineață, polițiștii au identificat mai multe persoane bănuite de comiterea faptelor.
În urmă cu puțin timp, ca urmare a ad­mi­nitrării probatoriului, față de patru dintre cei bănuiți de comiterea faptelor, bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 45 de ani, din Petroșani, Vulcan, Petrila și Lupeni, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cei patru urmează să fie prezentați pro­curorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către po­lițiștii Biroului Investigații Criminale Vulcan pentru stabilirea tuturor împre­ju­rărilor în care s-au produs faptele și luarea mă­surilor care se impun.
Facem precizarea că efectuarea per­chezițiilor și dispunerea măsurii reținerii re­prezintă etape ale procesului penal și nu pot înfrânge, în nicio situație, principiul pre­zumției de nevinovăție. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura