ComunitatePolitica si administratie

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban

Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la un loc. Ele ajută la păstrarea obiceiurilor vechi, aduc bucurie oa­menilor și sprijină e­co­nomia lo­cală prin atragerea de vi­zi­ta­tori. Dar dincolo de orice, e vorba de întâlnirea inimilor care bat pentru a­celeași meleaguri. Pe lângă spec­tacolul de joc și cântec, localnicii și fiii satului se adună pentru a avea parte de o seară de distracție autentică, însoțită de produse culinare. Dacă e august, Dobra e chemată la celebrare.

Invitație
„Vă invităm pe data de 29 August 2026, în Piața Agroalimentară, înce­pând cu ora 17:00, la Zilele Comunei Dobra. Este un prilej de revedere și reuniune a comunității, dar cu invitația deschisă tuturor celor care vor să ni se alăture, indiferent unde locuiesc. Vara ne dăm acest răgaz de o zi, timp în care uităm de griji, probleme și provocări de tot felul și ne amintim cât de frumos e să te bucuri alături de familie, prieteni, vecini, musafiri și toți cei dragi. V-am pregătit un program artistic care sperăm să fie în asentimentul dumneavoastră. Haideți să marcăm o sărbătoare a comunei noastre într-o zi pe care să o memorăm cu sufletul. Vă așteptăm”, a anunțat primarul din Dobra, Ovidiu Pădurean (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura