Actualitate

Bani de la Turism pentru Furnalul din Govăjdie

Carmen Cosman

După zeci de ani în care a fost lăsat în paragină, Furnalul de la Govăjdie va fi în sfârşit reabilitat. Banii vin de la Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, care s-a decis să-l transforme într-un punct de atracţie turistică, alături de cetăţile dacice, bisericile vechi şi zonele montane din judeţul Hunedoara.

Monument de arhitectură industrială
“Avem un proiect prin care reabilităm un furnal, la Govăjdie. Va fi o atracţie turistică şi acesta”, a  declarat ministrul Turismului, Elena Udrea. Valoarea proiectului este de 1,6 milioane de lei şi va demara în acest an.
Furnalul de la Govăjdie a fost dat în funcţiune în anul 1806 şi este primul din lume care a utilizat un proces de
producţie continuu. Fonta produsă aici se regăseşte şi acum în elemente care alcătuiesc structura de rezistenţă a Turnului Effel, din Paris. Construcţia lui de către autorităţile habsburgice nu a fost întâmplătoare. Satul Govăjdie se află în apropierea sitului extractiv de la Ghelari, de unde se extrăgea minereu de fier. Între anii 1871-1889, furnalul înregistrează vârful de activitate, dar după ridicarea Uzinelor de fier de la Hunedoara, activitatea acestuia intră într-o perioadă de declin.
  Ultimele reparaţii au fost efectuate în primii doi ani ai Primului Război Mondial. Construcţia se păstrează însă în stare oarecum bună şi în zilele noastre, dar din păcate, puţini mai ştiu de clădirea declarată în anul 2000 monument de arhitectură industrială. Furnalul, deşi monument, nu este păzit, iar grilajul este larg deschis.  În plus, timpul a măcinat o bună parte din acoperiş şi din tencuiala exterioară, iar ferestrele nu mai au de multă vreme sticlă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura