Comunitate

Aproape 15 milioane de lei recuperate de Fisc în ianuarie

Volodia Macovei

În urma a 54 acţiuni de control, realizate în luna ianuarie, de inspectorii fiscali la societăţi hunedorene, s-a suplimentat bugetul statului cu nu mai puţin de 14,5 milioane lei.
În luna ianuarie 2014, la nivelul judeţului, aşa cum arată datele furnizate de Administraţia Financiară hunedoreană, în urma verificărilor efectuate la persoane juridice, au fost atrase la bugetul de stat venituri suplimentare în sumă totală de 14.507.000 lei, reprezentând: diferenţe de impozite şi taxe, 9.354.000 lei, şi accesorii, 5.153.000 lei. Îmbucurător este faptul că nu au fost aplicate amenzi contravenţionale şi nu s-au făcut confiscări. În plus, au fost diminuate pierderile fiscale înregistrate de agenţii economici hunedoreni cu suma de 24.000 lei.
La contribuabili persoane fizice au fost realizate 26 acţiuni de control. În urma acestora, au fost stabilite venituri suplimentare în sumă totală de 24.000 lei, reprezentând: diferenţe de impozite şi taxe de 17.000 lei şi accesorii, 7.000 lei. Nici la persoanele fizice nu au fost aplicate amenzi contravenţionale.
Tot în luna ianuarie, au fost soluţionate 21 solicitări de rambursare / restituire a taxei pe valoare adăugată. Din suma solicitată la rambursare / restituire în valoare de 46.900.000 lei, s-a admis suma de 46.344.000 lei şi s-a respins suma de 556.000 lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura