Viaţă grea pentru favorite

11 x 2 City-TaxyCiprian Marinuţ

Ocupantele locurilor doi din ligile B şi C ale Campionatului de minifotbal RealSport au obţinut doar remize cu echipe codaşe, iar liderele celor două divizii au câştigat cu emoţii meciuri cu adversare modeste.

Egal cu ultima clasată
City Taxi, ocupanta locului secund în Liga B, a „rămas fără benzină” la meciul cu ultima clasată, FC Şoimuş. „Taximetriştii” care în etapa precedentă învinseseră fără drept de apel, cu scorul de 5-1, pe  lidera Roşu, au fost ţinuţi în şah de gruparea din Şoimuş şi au scos doar o remiză, scor 4-4. În schimb, componenţii liderei şi-au făcut lecţiile şi au învăţat din greşeli, câştigând, la mare luptă, scor 4-3, duelul cu Sews-R Orăştie. O altă echipă cu pretenţii, Cerna Sântuhalm, a picat de pe locul trei pe poziţia a patra, după ce a fost învinsă cu 4-0 de Alaska.

În pierdere de viteză
Şi primele două clasate din Liga C au avut viaţă mai grea în runda de duminică, după ce în primele două etape din acest an realizaseră scorurile campionatului. Ocupanta locului doi, Inter Călan, a remizat, scor 2-2, şi a pierdut astfel un tempo în alergarea umăr la umăr cu lidera Diavolii Roşii, care a dispus cu 6-3 de Azaria. Performera anului în Liga C este gruparea Pera II BMW, care şi-a trecut în cont a treia victorie consecutivă, scor 9-4, cu Templierii, şi a urcat până pe locul patru al clasamentului.

Finala „Cupei Prieteniei Bergenbier” se va juca la Deva
Baza sportivă „RealSport” Deva va găzdui în zilele de 12-13 aprilie 2014, turneul final al „Cupei Prieteniei Bergenbier”, la care vor participa 32 de echipe, câştigătoare ale fazelor zonale. Competiţia va avea faze locale în 30 de oraşe din România. Echipa campioană de la fiecare etapă de zonă locală, plus alte două formaţii de pe locul doi (câte una de la Zona Est, respectiv Vest) vor participa la turneul final: câte 16 de la Est, respectiv 16 de la Vest). Transportul, cazarea şi masa la turneele finale (Est + Vest) sunt gratuite. Echipele se pot înscrie la competiţie pe site-ul www.cupaprietenieibergenbier.ro. Au drept de participare grupări ai căror jucători îndeplinesc următoarele condiţii: au 18 ani împliniţi; nu activează în Ligiile 1, 2 sau 3 de la fotbal sau Ligiile 1 sau 2 de la futsal.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare