Angajaţii muzeului devean se spală pe mâini în tărăboiul cu mash-ul Centenarului

18 iulie 2018 | 3 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri pare să fie umbrită de o greşeală făcută de angajaţii unei firme de publicitate din Deva, eroare nedepistată la timp de funcţionarii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva.

Îşi asumă eroarea din panou
Vestea a ajuns până la Bucureşti şi e acum virală. Toată ţara a aflat că în judeţul nostru sărbătorim centenarul, la 200 de ani de la Marea Unire. Despre ce este vorba? Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat realizarea unor mash-uri cu Centenarul Marii Uniri, care au fost montate pe mai multe clădiri din reşedinţa de judeţ, respectiv pe sediul Consiliului Judeţean, pe cel al Inspectoratului Şcolar, pe Muzeu, dar şi pe Hypermarketul Auchan. Cu acesta din urmă, însă, firma respectivă a dat-o în bară. Adică, atunci când au modificat macheta pusă la dispoziţie de cei de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, au greşit, şi în loc de 1918-2018 au scris 1818-2018. Comanda mash-urilor a fost făcută de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Au urcat-o pe SEAP şi firma Indesign a produs materialele respective.
În ziua de 6 iulie, mash-ul greşit a fost amplasat sus, pe imobilul Auchan, dar la sesizarea unor cetăţeni a fost dat jos, fiind înlocuit cu unul corect. Culmea este că toată chestiunea a ieşit la iveală la două săptămâni de la montarea panoului cu greşeală pe clădirea Auchan. Şi, fireşte, atunci s-a pornit şi tărăboiul.
”Ne asumăm greşeala în totalitate. În 12 ani de muncă, s-a întâmplat să mai şi greşim. Mash-ul a stat doar câteva minute pe clădirea Auchan. Când l-am montat ne-am dat seama că am greşit anul şi am încercat să lipim nişte abţibilduri, dar nu a mers. L-am dat jos şi l-am refăcut pe cheltuiala noastră”, a declarat Laura Clej, administratorul firmei Indesign.

”Greşeala nu ţine de specialiştii muzeului”
Managerul muzeului devean, Liliana Ţolaş nu a răspuns la telefon ieri. Însă, a transmis un comunicat în care cei de la muzeu se distanţează de orice responsabilitate în acest caz.
”Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, instituţie care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, doreşte să facă pe această cale o precizare legată de informaţiile care au apărut în ultimul timp în spaţiul public. Concret, în mass-media se vehiculează faptul că specialişti din MCDR ar trebui traşi la răspundere pentru un mash prin care se aminteşte despre celebrarea Anului Centenar în termenii de «1818-2018» şi care în urmă cu aproximativ două săptămâni a fost amplasat pe clădirea unui complex comercial din municipiul Deva. Instituţia muzeală deveană, care în momentul declanşării subiectului de presă nu a fost contactată, doreşte să sublinieze faptul că eroarea nu se datorează specialiştilor din MCDR. Membrii comisiei care se ocupă de activităţile dedicate Anului Centenar sunt specialişti care şi-au petrecut săptămâni întregi (nu doar la locul de muncă, ci şi în timpul liber), pentru a concepe, a elabora, a edita şi a verifica modelul de bază care a stat la tipărirea mash-urilor, banner-elor, invitaţiilor, flyer-elor, mapelor, afişelor etc. Toate acestea au fost tipărite corect luni de zile. Un eveniment neplăcut care nu are legătură cu MCDR a dus la amplasarea unui mash ce a conţinut o eroare colosală. Regretăm acest fapt, dar nu ni-l asumăm. Cu atât mai mult cu cât greşeala a fost asumată la momentul respectiv (aproximativ acum două săptămâni), de către firma care produs mash-ul şi care a remediat eroarea pe propria ei cheltuială”, se arată în comunicatul MCDR Deva.

Aşteaptă rezultatul anchetei
Întrebarea însă este de ce nu s-a văzut greşeala, de către beneficiar, adică muzeul devean, înainte ca mash-ul buclucaş să fie urcat pe Auchan? Unde este responsabilitatea celor care cheltuie banul public? Pentru că, ei trebuie să răspundă. Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că ”aştept până vineri, 20 iulie, să spună cei de la muzeu cine este vinovat de situaţia respectivă. Managerul instituţiei, Liliana Ţolaş a fost în concediu în perioada respectivă. După mine, vinovaţi sunt şefa de la Marketing şi persoana care i-a ţinut locul managerului pe perioada concediului de odihnă. E treaba lor că au transmis un comunicat cum că nu-şi asumă greşeala, aştept să mi se spună cine sunt vinovaţii, după care anunţăm noi, cei de la Consiliul Judeţean, măsurile pe care le vom lua”.

Loading...

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dan spune:

    securistul bobora planuieste niste schimbari,se vede.suntem curiosi ,cine pandeste postul de sef la muzeu???
    Bou bora…nu ti-a zis femeia cine e de vina?capatana ta porcina nu pricepe?

  2. denisa soare spune:

    Din 2011 e cam destul cat a stat in functie, ma mir cum a rezistat asa incompetenta cum a fost dintotdeauna . PUIEMSD sau cum e corect ?

  3. adina spune:

    draga denisa soare,
    incompetenta cum o fi dar din 2011 a inceput sa se auda de muzeul din Deva ca era ca o casa parasita .Nici nu mai stiam sigur daca mai avem muzeu in oras.S-au miscat lucruri,expozitii,e o diferenta ca de la cer la pamant.Nu trebuie neaparat sa fie competenta in domeniu ,trebuie sa aiba bunavointa si sa se foloseasca de oameni competenti.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 19.07.2018

Lucian Dragomir, fost şef Serviciu Cadastru la Primăria Petroşani Pentru că a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia...

Bulina albă, 19.07.2018

Natalia Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni Pentru că ministerul pe care îl conduce a semnat cu Patriarhia Română...

Gura lumii, 19.07.2018

Vorbesc cârcotaşii că un parlamentar de stânga de pe la noi trage tare să ajungă candidatul unui partid nou înfiinţat...

Închide