ComunitatePolitica si administratie

A fost GAL Fest la Densuș

Magdalena Șerban

Peste week-end, comuna Densuș a găz­duit prima ediție a manifestării „GAL Fest”, eveniment cu un dublu rol: atât ca liant în sprijinirea și promovarea producătorilor autohtoni care își desfășoară activitatea pe teritoriul Grupului de Acțiune Locală „Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor”, cât și ca promotor al potențialului istoric, cul­tural și turistic al zonei.

Degustări, folclor, dans modern și multe produse autohtone
Organizarea acțiunilor care au debutat vineri și s-au finalizat ieri a fost semnată de GAL Hațeg – Ținutul Pădurenilor, GAL Calafat, GAL Poarta Almajului, GAL Ceahlău, GAL Clisura Dunării (cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al Primăriei Comunei Densuș ce a asigurat locația – scena, so­no­rizarea) și a avut la bază proiectul “Cu­noaş­terea şi promovarea identităţii şi culturii locale din teritoriul GAL”, finanţat din fonduri europene, mai exact prin PNDR 2014-2020. Producătorii au avut astfel posibilitatea ca într-un areal plin de semnificații istorice și scăldat în puterea rugăciunilor, așa cum e cel din preajma bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Densuș, să-și prezinte rodul muncii în cadrul unui târg cu specific local ce a reunit de la miere bio și până la vestitele plăcinte de la Poienița Voinii, lactate și brânzeturi, produse textile și de artizanat, deci cam tot ceea ce este grăitor pentru minunata Țară a Hațe­gu­lui. Din programul manifestării au făcut parte ateliere tematice precum cele de pictură, filme de prezentare, o spectaculoasă paradă a iilor care au furat multe priviri admirative, ateliere demonstrative pentru copii și tineri susținute de către Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, etc. De asemenea, cei interesați de accesarea unor axe euro­pene de finanțare, de ceea ce semnifică apar­tenența la un GAL și ce avantaje pre­su­pune o asemenea entitate au putut afla in­formații la cald, prin vizitarea unui colț de con­sultanță. Cât privește voia bună, sâm­bă­tă s-a mizat pe folclor, cei prezenți putându-se bucura de cântecul popular pus în scenă de Ansamblurile Inima Munților din Corne­re­va, Hora Moțățeiului din Dolj, Cununa Vețe­lului și Leleșana, alături de îndrăgiții interpreți Nicu Novac, Cornelia Lupulescu, Bogdan Toma, Elena Evsei, Mariana Suciu, Viorica Brân­dușan, Lavinia Zselnyan, Vali Tănase, Petrică Crăciunescu, Denisa Mureșan și Larisa Petruț. Ieri, s-a trecut la partea de dans clasic și modern, reprezentațiile artis­tice aparținând trupei de copii de la Palatul Copiilor Deva, Filiala Hațeg.

Investiții europene
„A fost o primă ediție care s-a dovedit una de succes, iar pentru noi, ca administrație pu­blică a constituit un mare ajutor în dez­voltarea activităților de promovare. Nu doar că ne putem scoate în lume obiectivele de interes național și internațional, frumusețea locurilor și însemnătatea lor, ci i se redă co­mu­nității strălucirea meritată, iar producă­to­rilor de la noi șansa de a-și valorifica ceea ce au mai de preț în materie de producție proprie. E și un soi de piață de desfacere de care avem atâta nevoie. Faptul că suntem înscriși în GAL a adus mari beneficii. Spre exemplu, să le amintim pe cele recente. Un pro­iect important este cel legat de achi­ziționarea unui echipament tehnic pentru a face dezinfecția sanitar-veterinară specifică pentru prevenție în pesta porcină. S-a sem­nat contractul de finanțare și s-a făcut achiziția, iar acum așteptăm aparatura care se va monta la intrarea în localitate. Un al doilea demers investițional câștigat tot prin GAL ține de construirea unei capele cu două locuri, în satul principal (25.000 de euro sunt fonduri europene, restul urmând să fie asigurat din bugetul local). Proiectul tehnic se află în stadiu de avizare la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), apoi, dacă totul e în regulă trecem la emiterea autorizației de construire, respectiv la or­dinul de începere a lucrărilor. Pe scurt: GAL Hațeg – Ținutul Pădurenilor înseamnă numai lucruri bune”, a afirmat primarul din Densuș, Adrian Vîrtopean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura