Eveniment important pentru viaţa medicală hunedoreană
Evenimentul ştiinţific, aşteptat cu mult interes de suflarea medicală hunedoreană, a debutat, ieri, la Deva, sub bune auspicii. Reprezentanţi ai
Citește mai multEvenimentul ştiinţific, aşteptat cu mult interes de suflarea medicală hunedoreană, a debutat, ieri, la Deva, sub bune auspicii. Reprezentanţi ai
Citește mai multPaul Craşovean (foto) este candidatul Partidului Mişcarea Populară Hunedoara pentru Senatul României. El este inginer şi locuieşte în municipiul Hunedoara.
Citește mai multClubul CFR Simeria, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, Primăria şi Consiliul Local Simeria va organiza în perioada 3-18 decembrie tradiţionala competiţie, „Cupa Crăciunului”, la sala de sport a Colegiului Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny”. Turneul a ajuns în acest an la ediţia cu numărul cinci, pe lângă fotbal- juniori urmând să se desfăşoare întreceri de futsal amatori, tenis de câmp şi volei.
Citește mai multÎnotătorul Victor Ştefan Iacob (foto), de la CSş Hunedoara, va face parte din lotul naţional al României, care în perioada 9-11 decembrie va participa la concursul ţărilor central-europene, la Kosice (Slovacia). Iacob îi calcă astfel pe urme lui Alexandru Bădeaţă, ultimul hunedorean participant la această competiţie.
Citește mai multGruparea din reşedinţa judeţului îşi doreşte să obţină al cincilea succes consecutiv, în ultima partidă a turului, pe care o va juca la Timişoara, cu Mamma Mia Becicherecu Mic. Trupa gazdă trece prin mari probleme interne, care ar putea constitui un atu pentru deveni.
Citește mai multSâmbătă, 26 noiembrie a.c., la ora 11,00 , la sediul Biroului Electoral Judeţean nr 22 din municipiul Deva (în corpul
Citește mai multCandidatul Partidului Mişcarea Populară Hunedoara, Mihaela Brate (foto), este unul dintre hunedorenii care au avut curaj să se întoarcă acasă.
Citește mai multNoul director tehnic al Consiliului Judeţean Hunedoara este Dana Groza, ingineră, absolventă a Facultăţii Politehnice Timişoara, promoţia 1989. Ea îl
Citește mai multParafrazând un vers al unui cântec interpretat de Dan Spătaru, putem spune, fără teama de a greşi, că „drumurile noastre,
Citește mai multGuvernul Cioloş a emis săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care se modifică legea educaţiei şi astfel, învăţământul profesional
Citește mai multAsistaţii social găzduiţi de UAMS Baia de Criş vor avea parte de o masă festivă şi de mici atenţii, cu prilejul zilei de Sfântul Nicolae.
Citește mai multConducerea Primăriei comunei Hărău va organiza o serbare populară de Ziua Naţională a României, acţiune la care sunt invitaţi să participe toţi locuitorii comunei.
Citește mai multÎn 28 noiembrie va fi agitaţia mare la Mănăstirea Prislop, la parastasul părintelui Arsenie Boca. Pelerinii vor trebui, însă să se înarmeze cu foarte multă răbdare, deoarece drumul către mănăstire este în lucru şi, mai mult, e plin de noroi în unele porţiuni.
Citește mai multMonica Iacob-Ridzi a părăsit Penitenciarul Gherla, acolo unde îşi ispăşeşte pedeapsa de cinci ani de închisoare, pentru a juca pe
Citește mai multCurtea de Apel Alba Iulia a dat motivarea sentinţei prin care a anulat hotărârea Tribunalului Hunedoara de admitere a cererii de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Citește mai multMinisterul Sănătăţii pare a fi autist la solicitările venite din partea Primăriei municipiului Hunedoara, în subordinea căreia se află Spitalul municipal „Dr. Al. Simionescu”. De un an de zile, autorităţile centrale nu au dat nici un răspuns la cererile de finanţare a lucrărilor de modernizare de la noua secţie de Anestezie Terapie-Intensivă (ATI) a unităţii medicale menţionate.
Citește mai multRomeo Beja, fost lider sindical în Valea Jiului Pentru că, după ce a participat, ca „locotenent” al lui Miron Cozma,
Citește mai multDamian Diniş, primarul comunei Băiţa Pentru preocupările sale legate de păstrarea datinilor şi obiceiurilor din satele comunei cu ocazia sărbătorilor
Citește mai multPe un gogoloi uriaş, unde s-a zidit şi răszidit o mulţime de bolovani şi unde s-au îngropat căruţe de bani,
Citește mai multTrei dintre membrii unei grupări susectate de cămătărie şi şantaj sunt monitorizaţi în permanenţă cu ajutorul brăţărilor electronice, după ce magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis să-i plaseze în arest la domiciliu. Al patrulea membru al grupării destructurate de ofiţerii IPJ Hunedoara, Doinel Dorian Tirănesc, se află în continuare în arest preventiv.
Citește mai mult