Zi: 27 noiembrie 2016

ActualitateFlash

Contestaţia lui Mircia Muntean, trimisă la Tribunalul Bucureşti

Contestaţia depusă de Mircia Muntean (foto) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la sentinţa prin care a fost condamnat pentru abuz în serviciu a fost trimisă la Tribunalul Bucureşti. Asta, pentru că ÎCCJ a constatat că nu are competenţă în judecarea acestei speţe. „Instanţa a trimis contestaţia la Tribunalul Bucureşti spre competentă soluţionare”, a informat purtătorul de cuvânt al ÎCCJ.

Citește mai mult
ActualitateFlash

Noua conducere a CEH nu mai ţine cont de cumetrii. Soţia directorului Conversmin, retrasă din funcţie, pentru inactivitate

Noua conducere a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a decis retragerea de pe post a Ionicăi Nuţa Stamin Purcaru, soţia directorului general al Conversmin. Aceasta a fost angajată la reprezentanţa din Bucureşti a CEH, unde „nu se manifesta plenar pe postul respectiv”, arată reprezentanţii societăţii. Cu alte cuvinte, soţia lui Ion Stamin Purcaru încasa un venit lunar de la CEH, fără să facă nimic.

Citește mai mult