Pregătiri pentru aniversare la Jeledinţi
O aşezare hunedoreană din componenţa comunei Mărtineşti, satul Jeledinţi se pregăteşte de aniversarea a 700 de ani de la prima
Citește mai multO aşezare hunedoreană din componenţa comunei Mărtineşti, satul Jeledinţi se pregăteşte de aniversarea a 700 de ani de la prima
Citește mai multSindicatul Lucrătorilor Poştali a fost notificat recent de conducerea companiei despre concedierile colective care se vor face în următorea perioadă
Citește mai multIeri, la prima şedinţă din procesul „Moloţ vs ANI 2”, de după repunerea pe rol a cauzei, Curtea de Apel Timişoara a constatat că tocmai dosarul de fond lipseşte. Acesta se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost trimis pentru soluţionarea contestaţiei depuse de o parte dintre cei din dosar.
Citește mai multOperatorul de apă şi canal din sudul judeţului are de recuperat de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) suma de 270.000 de lei, care reprezintă facturi restante. Decizia conducerii Apa Serv Valea Jiului a fost de a debranşa sediul administrativ al CEH, sediul PrestServ şi un hotel ce aparţine companiei energetice.
Citește mai multÎncă o dată (şi pentru a câta oară?) se verifică în practică zicerea cu buturuga mică şi accidentul de căruţă.
Citește mai multÎntr-un spital galonat de pe plaiurile noastre mioritice ai suficiente şanse să nu te mai faci bine nici cu şpagă,
Citește mai multEmil Gros, asociat coordonator al firmei Expert Insolvenţă SPRL
Citește mai multMarian Munteanu, preşedintele clubului devean de handbal feminin „Cetate” Deva.
Citește mai multÎn ultima vreme, primarii se plâng din cauza şoferilor care iau amenzi de pe urma încălcării legislaţiei rutiere, dar cam uită să le plătească. Aşa că, aceste datorii rămân codiţe financiare, puse în cârca bugetului anual. Unii au pus deja piciorul în prag şi au trecut la executarea silită sau la procese în instanţă, pentru recuperarea restanţelor. La fel se întâmplă şi la Toteşti.
Citește mai multDeşi mai toţi şefii de administraţii publice locale se plâng din pricina faptului că transportatorii de masă lemnoasă le strică
Citește mai multCorpul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva se pregăteşte pentru participarea la tradiţionala reuniune ştiinţifică şi profesională ce va
Citește mai multIeşirea din insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu a fost benefică pentru societate, iar producătorul de energie încă nu şi-a spus ultimul cuvânt, arată reprezentanţii acestuia.
Citește mai multPartidul Mişcarea Populară are o echipă pentru care vorbesc oamenii. Pentru ei vorbeşte experienţa profesională. Petre Nica (foto) este candidatul PMP care ocupă locul întâi pe lista pentru Senatul României.
Citește mai multPartidului Naţional Liberal solicită Ministerului Mediului să reglementeze în regim de urgenţă posibilitatea vânzării de lemne de foc populaţiei, fără intermediari, astfel încât Romsilva să devină ”furnizor de ultimă instanţă”.
Citește mai multDeţinătoarea ultimelor două titluri judeţene la juniori A1 a dominat turul acestei ediţii de campionat, terminând în fruntea clasamentului, fără înfrângere. Echipa antrenată de Cosmin Kandut mai are de jucat restanţa cu Universitatea Petroşani, dar, indiferent de rezultatul acelei partide, va încheia prima parte a sezonului pe primul loc în clasament.
Citește mai multEchipa antrenată de Daniel Brânzău are, până în acest moment, un sezon perfect, dominând seria G a campionatului naţional de junioare II la handbal feminin. Trupa din Valea Jiului a disputat 10 meciuri în acest an, câştigându-le pe toate.
Citește mai multDupă ce runda trecută pierduse prima poziţie din clasament, în urma înfrângerii de la Pricaz, Măgura Pui s-a revanşat şi a câştigat categoric derbiul cu Dacia Orăştie, revenind în poziţia de lider. Trupa lui Ovidiu Ciolea nu a dat nici o şansă adversarilor, câştigând cu 4-0, cu câte două reuşite în fiecare repriză.
Citește mai mult