Actualitate

Salariaţi ai poştei, concediaţi înainte de sărbători

Sindicatul Lucrătorilor Poştali a fost notificat recent de conducerea companiei despre concedierile colective care se vor face în următorea perioadă din rândul salariaţilor.
Concedierile vin ca urmare a cererii sindicaliştilor de restructurare a companiei, aceştia vizând posturile din conducerea poştei, nicidecum cele ale salariaţilor. Doar că, în notificarea transmisă sindicatului se arată că doar 23 din cele aproape 300 de posturi, care se vor desfiinţa la nivel naţional, sunt din cadrul aparatului de conducere. „De la oficiile poştale de la noi din judeţ vor fi concediaţi trei sau patru angajaţi din aparatul administrativ. Ideea în sine nu este foarte bună, mai ales acum, înainte de sărbători. La discuţiile pe care le-am avut în martie cu conducerea companiei se stabilise că disponibilizările vor fi făcute în vară, dar ne-au amânat până acum”, a declarat Florin Cheţe, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali Hunedoara. Acesta a mai spus că Poşta Română are de suferit şi din cauza angajărilor care se fac pe criterii politice, de la şeful companiei, până la ultimul diriginte de oficiu. Iar, uneori, neînţelegerile dintre conducerea companiei şi guvern sunt cauzate şi de culorile politice ale celor două părţi, angajaţii poştei fiind doar nişte victime colaterale. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura