Zi: 21 iulie 2015

Politica si administratie

Judeţul nostru, inclus în proiectul Life Connect Carpathians

Ieri, la Prefectura Hunedoara a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat prefectul judeţului Sorin Vasilescu, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal“, ai Organizaţiei Flora&Fauna Internaţional şi ai Asociaţiei Zarand, precum şi cei ai instituţiilor interesate de derularea proiectului Life Connect Carpathians.

Citește mai mult
Comunitate

CJAS, cu ochii pe spitalul din Hunedoara

Până la finele lunii curente, Spitalul Municipal „Dr. A. Simionescu” din Hunedoara este monitorizat îndeaproape de o comisie a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), după ce în lunile trecute, conducerea instituţiei medicale hunedorene a purtat negocieri la Deva şi Bucureşti, pe tema nemulţumirii faţă de slaba finanţare a spitalizării de zi. Astfel, acum se află în analiză activitatea medicală a unităţii (urgenţa şi spitalizarea de zi), aferentă lunilor aprilie şi mai.

Citește mai mult