Gura lumii 14.07.2011
Zvonerii au aflat că un personaj din organizaţia cu o roză, care pe vremuri mai avea ceva şanse să-şi manipuleze
Citește mai multZvonerii au aflat că un personaj din organizaţia cu o roză, care pe vremuri mai avea ceva şanse să-şi manipuleze
Citește mai multMâine, expiră termenul limită pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor. Potrivit legii, primăriile sunt cele care trebuie să-i amendeze pe cei care nu s-au conformat. Şi tot acolo, proprietarii locuinţelor pot să şi le asigure, deoarece Pool-ul de Asigurare va încheia protocoale cu primăriile, asociaţiile de proprietari şi alte entităţi, care să-i ajute pe oameni să încheie operativ poliţele de asigurare obligatorii.
Citește mai multUn şofer din Târgu Jiu a vândut o parte din marfa pe care o transporta, iar apoi a alertat Poliţia Orăştie că ar fi fost prădat.
Citește mai multMetaforic vorbind, comuna Buceş este străjerul de la poarta de est a „Ţării Zarandului”. Este locul ce dă bineţe şi stă mărturie istoriei, vorbind despre Chrysos, după cum numeau vechii greci, nobilul metal galben. Dacă la începuturi, aurul a fost bogăţia acestor locuri, acum, aşteaptă să fie deschisă o altă „mină de aur”, cu un „zăcământ” inepuizabil: turismul.
Citește mai multEchipa feminină de tenis a României, cu două jucătoare din patru şi căpitan nejucător de la SCM Deva, a ocupat locul şapte la puternica întrecere continentală „European Summer Cup”, la categoria sportivelor sub 14 ani.
Citește mai multScandal de zile mari, ieri, la şedinţa Consiliului Local Deva. Lucrurile au cam scăpat de sub control şi spiritele s-au încins la maximum.
Citește mai multPentru că, în urma rezultatelor dezastruoase de la Bacalaureatul din acest an, au apărut numeroase controverse în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ din România, echipa VOCEA STRĂZII a cerut părerea cetăţenilor, cu privire la pregătirea elevilor şi a studenţilor în şcolile noastre, adresându-le următoarele întrebări:
1. Credeţi că instituţiile de învăţământ private – atât grădiniţele, cât şi liceele şi universităţile – sunt la fel de bune ca şi cele de stat?
2. De ce?
Chiar dacă spitalele din oraşele Petrila şi Călan stau acum cu lacăte pe uşi, împreună cu aparatura medicală folosită pe vremea în care erau încă funcţionale, nici una dintre cele două administraţii locale nu şi-a manifestat dorinţa de a le transforma în cămine pentru bătrâni.
Citește mai multÎncă 1,5 kilograme de haşiş au fost descoperite îngropate în Geoagiu Băi. Potrivit subcomisarului Lucian Năboiu, şeful Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Hunedoara, stupefiantele au fost ascunse de către doi dintre traficanţii arestaţi în urmă cu două săptămâni, când a fost destructurată o grupare care se ocupa de traficul de droguri. Doar în acest an, membrii grupării au adus în ţară, din Spania, patru kilograme de haşiş.
Citește mai multÎntr-un sondaj efectuat la comanda PSD Hunedoara, actualul primar al oraşului, Nicolae Timiş (foto), conduce detaşat în preferinţele electoratului.
Citește mai multAdministratorul unei societăţi comerciale din Petrila a fost reţinut de poliţişti, după ce a înşelat mai mulţi agenţi economici din
Citește mai multCâştigătoarea Ligii a IV-a, Club Jiul Petroşani, şi-a amânat reunirea lotului, programată iniţial pentru ieri, până pe data de 18
Citește mai multEchipa de popice Inter Petrila s-a înscris în cele din urmă din Divizia Naţională, atât la juniori, cât şi la
Citește mai multPatru tineri din Petroşani au fost prinşi de poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Gorj, fiind suspectaţi că ar fi tâlhărit angajaţi ai Staţiei CFR Meri, din Gorj.
Citește mai multA murit în timp ce încerca să fure cărbune dintr-o garnitură care trebuia să ajungă la Uzina de Preparare a
Citește mai multRecunosc, numele ministrului de Externe Baconschi mi-a impus, la început, respect. Citisem despre tatăl său, poetul A. E. Baconsky, lucruri
Citește mai multDoi profesori hunedoreni au fost eliminaţi de la examenul de titularizare, după ce au fost prinşi în timp ce încercau să copieze. Alte 182 de cadre didactice înscrise la examen nu s-au prezentat.
Citește mai multÎntrunită în plen, Comisia Naţională de Arheologie a solicitat readucerea terenului de la Sarmizegetusa Regia în starea iniţială, acest lucru fiind stabilit după discuţia despre situaţia creată la cetatea dacică, aflată sub patronajul UNESCO. Între timp, pietrele de pe scări au dispărut, din ordinul preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara.
Citește mai multFormaţia de juniori A1 (jucători născuţi după 1991) de la Club Jiul Petroşani s-a calificat în semifinalele Campionatului Naţional, după ce a ocupat primul loc în grupa C a etapei zonale. Campioni judeţeni la juniori în Liga a IV-a, fotbaliştii pregătiţi de Daniel Huza vor întâlni, sâmbătă, în penultimul act al competiţiei naţionale, echipa CS Conpet Ploieşti.
Citește mai multAna Mermezan, consilier local PRM Pentru că nu cunoaşte legea, ieri, ea continuând să conducă şedinţa Consiliului Local Deva, în
Citește mai mult