Zi: 2 octombrie 2009

Eveniment

A vrut să sară gardul şi s-a înţepenit

Clipe de groază şi coşmar pentru un copil de nouă ani din Deva. Băiatul a încercat să sară un gard de aproape trei metri, ca să ajungă în curtea şcolii unde învaţă. O fracţiune de neatenţie şi mâna stângă i-a fost străpunsă de o ţepuşă din gard. Strigătele de disperare au alertat oamenii din zonă, care imediat au sunat la 112. La faţa locului au ajuns descarcerarea, SMURD-ul şi o ambulanţă.

Read More
Interviu

Adrian Samson, modestul truditor al penelului

Mai zilele trecute, m-a căutat la redacţie artistul plastic Adrian Samson. Îl cunoşteam – dacă pot spune aşa – de la vernisajele personalelor sale, susţinute la Galeriile „Forma” din Deva. Adică, mai mult din recenziile criticilor şi din lucrările expuse pe simezele galeriei devene, pentru că nu-i aşa, în astfel de ocazii, protagoniştii sunt înconjuraţi de cei apropiaţi, străinii reuşind cu greu să prindă un fir de pai de care să se agaţe. Vizita la redacţie m-a surprins într-un mod plăcut, cu atât mai mult, cu cât Adrian Samson a venit să-mi povestească, precum unui vechi prieten, despre un moment important pentru viaţa şi cariera lui.

Read More
ActualitateFlash

La Călan, s-a dat în folosinţă primul bloc ANL

Sorina Popa

Ieri, în Călan, a fost dat în folosinţă primul bloc ANL. Primarul oraşului, Adrian Iovănesc, le-a oferit cheile noilor locuinţe, celor care s-au înscris pe listă şi au îndeplinit criteriile pentru blocul ANL. În total, imobilul este format din 60 de garsoniere şi apartamente cu două camere.
Urmează alte locuinţe
Noua investiţie, de pe strada Independenţei din Călan, a fost finalizată într-un an de zile şi a costat un milion de euro, din care de la bugetul local s-au alocat 1.000.000 de lei. Noii locatari vor trebui să achite o chirie lunară cuprinsă între 50 de lei şi 100 de lei.
„În trei ani, cei care vor locui cu chirie în blocul ANL vor putea să-şi cumpere locuinţele. Am avut o listă cu 146 de cereri pentru asemenea apartamente, însă doar 60 am putut să le onorăm. Oricum, vom demara o altă investiţie, un alt bloc ANL, cu 40 de apartamente. Beneficiarii imobilului de pe strada Independenţei sunt familii tinere, nevoiaşe, cu copii, dar şi tineri, care în prezent urmează cursurile unei facultăţi”, a afirmat primarul oraşului Călan, Adrian Iovănesc.

Read More