În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Iscroni, aparținând orașului Aninoasa.
De urgență, la fața locului, au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.
De asemenea, în sprijinul echipajelor ISU, au fost solicitate un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean precum și echipe ale furnizorilor de electricitate și gaze naturale.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la o cameră a apartamentului, cu degajări mari de fum atât la nivelul 4 al imobilului, cât și la cele inferioare, iar 15 locatari s-au autoevacuat.
Imediat, au fost constituite echipaje de căutare – salvare, care au acționat pentru identificarea eventualelor victime.
În apartamentul cuprins de flăcări, pompierii au găsit o femeie, care nu a reușit să părăsească încăperea.
Aceasta a fost extrasă din zona de pericol și predată echipajelor medicale pentru evaluare.

Ulterior, femeia a refuzat transportul la spital.
Totodată, colegii noștri au salvat două pisici. Una dintre acestea – din locuința afectată de foc, iar cealaltă – dintr-un apartament de la etajul 2.
Concomitent cu misiunea de salvare, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului.
Suprafața afectată de foc este de aproximativ 35 de metri pătrați.
În aceste momente, echipajele operative intervin pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în urma evenimentului.
Cauza probabilă de producere a incendiului urmează să fie stabilită.


Pingback: În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Iscroni, aparținând orașului Aninoasa. – Portal Știri România