Toate articolele cu Tag-ul: "Liga a IV-a"

Tags: , ,

Schimbare de lider în Liga a IV-a


Ciprian Marinuţ

Echipa Club Jiul Petroşani a realizat scorul campionatului în Liga a IV-a, învingând cu 11-0, în etapa de sâmbătă, pe CNS „Cetate” Deva. „Alb-negrii” au primit ca bonus pentru acest succes categoric urcarea pe locul I, întrucât Minerul Uricani s-a împiedicat, scor 0-0, cu CS Vulcan şi a cedat fotoliul de lideră.
 

Recital de goluri
Trupa antrenată de Daniel Huza şi Damian Militaru a făcut instrucţie cu tânăra echipă a Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva. „Alb- negrii” au dominat partida de la un capăt la altul şi au realizat cea mai categorică victorie din actuala ediţie de campionat.
Prim-solist al recitalului de goluri reuşit de petroşăneni a fost golgheterul campionatului, Ovidiu Popesc, care a înscris patru goluri şi a ajuns la 27 de puncte marcate în acest sezon. Venit de la Retezatul Haţeg la începutul returului, Ovidiu Popesc a reuşit şapte goluri în cinci partide. „Am venit la Club Jiul cu gândul de a merge la baraj şi de a promova în Liga a III-a. Am deja două baraje pierdute (cu FC Hunedoara şi Retezatul Haţeg n.r), dar sper ca al treilea să fie cu noroc. Până atunci, mă voi pregăti cu seriozitate”, a declarat Ovidiu Popesc. „Sunt foarte mulţumit de atitudinea băieţilor şi de faptul vă am trecut pe primul loc şi sper să nu-l mai cedăm”, a spus tehnicianul Daniel Huza.

„Am ratat ca proştii”
Fosta lideră, Minerul Uricani, s-a împiedicat într-un meci pe care în mod normal trebuia să-l câştige, obţinând numai un scor egal alb în deplasarea de la Vulcan şi a pierdut şefia campionatului, la golaveraj. Jucătorii lui Nicolae Baltaru şi Vasile Scurtu spun că ei singuri şi-au făcut viaţă grea. „Am ratat ca proştii, din toate poziţiile. Numai noi suntem de vină. Sunt convins că vom trece peste acest semieşec, pentru că numai de noi depinde să revenim pe primul loc. Nu avem obiectiv promovarea, dar noi ne-o dorim”, a declarat mijlocaşul Robi Daj.
Universitatea Petroşani, ocupanta locului trei, a suferit prima înfrângere în retur, după patru victorii consecutive. Trupa antrenată de Ionuţ Stelescu a fost învinsă, în deplasare, cu 1-0, de Aurul Brad, şi a pierdut un tempo important în cursa pentru promovare.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: ,

Alba-neagra cu retragerea Minerului Lupeni


Ciprian Marinuţ

Oficialii echipei Minerul Lupeni iau în calcul renunţarea la retragerea din campionatul ligii secunde, întrucât, dacă abandonează, clubul riscă să fie retrogradat până în Liga a IV-a, fără drept de promovare în următorii cinci ani.

Abandon costisitor
Reprezentanţii „lupilor negri” au realizat că  retragerea echipei din campionat îi poate costa mai mult decât ar plăti pentru menţinerea ei în competiţie. „Arsă” de criza financiară, care a lăsat-o sezonul trecut fără mai multe echipe, FRF a suflat şmechereşte şi legal în …regulament, dovadă că acum, abandonul se pedepseşte drastic. „Trebuie neapărat să vorbim cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, pentru că din câte am înţeles, s-a schimbat iar peste noapte câte ceva în regulament. Dacă ne vom retrage, riscăm să retrogradăm două divizii mai jos şi să nu mai avem drept de promovare cinci ani de zile, lucru care nu ne-ar conveni”, a declarat preşedintele echipei din Lupeni, Mihai Basarab.
„Treziţi” de aceste noi informaţii, e foarte probabil ca minerii să fie obligaţi să se răzgândească şi să renunţe la abandon, deşi primarul Cornel Resmeriţă a anunţat oficial şi irevocabil că va retrage echipa din campionat. Există mai multe variante de a continua cu costuri reduse: prezentarea la meciuri cu echipe de juniori, aducerea unor fotbalişti şi antrenori ieftini etc. La nivel de zvon, a apărut şi posibilitatea, neagreată însă de FRF, ca o echipă din Liga a III-a să preia locul „lupilor negri”. Mai multe cluburi şi-au anunţat intenţia de a prelua locul Minerului Lupeni, după ce au auzit că acesta poate fi luat gratis. Pe lista celor interesaţi, se află FC Drobeta Severin şi Chimia Brazi. În orice caz, continuarea competiţiei ar asigura măcar un loc în eşalonul trei, obiectiv minim dorit de Minerul Lupeni.

Ar putea efectua deplasarea la Oradea
Ca dovadă că FRF nici nu se gândeşte să admită abandonul minerilor, echipa din Lupeni a fost programată pentru meciul de sâmbătă, de la Oradea, cu FC Bihor. În plus, surse din cadrul clubului din Valea Jiului, susţin că jucătorii au fost totuşi anunţaţi ca astăzi de la ora 16:00, să revină la antrenamente, deşi luni şi marţi, pregătirea a fost suspendată. „Ne-am dori foarte mult ca Minerul să nu se desfiinţeze. Ar fi păcat să nu mai avem nici o formaţie din valea Jiului în liga secundă. De asemenea, ne dorim să mergem la Oradea şi să câştigăm să facem o surpriză frumoasă”, au afirmat jucătorii lupeneni.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: ,

Suspendări grele în Liga a IV-a


Ciprian Marinuţ

Patru jucători şi antrenorul echipei CS Vulcan au fost puşi la zid de Comisia de Disciplină a A.J.F. Hunedoara, după incidentele de la meciul cu Inter Petrila. Alin Simota (foto), patronul de la Club Jiul, a fost şi el suspendat şase etape, pentru că l-a înjurat pe arbitru la meciul cu Aurul Certej.
 

Pedepse exemplare
Vinovaţii pentru incidentele de la partida Inter Petrila-CS Vulcan (2-1) plătesc cu vârf şi îndesat atitudinea ostilă avută faţă de adversari şi de arbitrul Denis Haidiner (Hunedoara). Jucătorul Viorel Roşian (CS Vulcan) a fost suspendat un an şi amendat cu 1.000 de lei pentru lovirea arbitrului cu palma. Antrenorul Marius Szoradi, tot de la CS Vulcan, va sta pe tuşă şase luni şi va achita la casieria AJF suma de 100 de lei, pentru lovirea cu capul în faţă a unui jucător advers. Alţi doi sportivi eliminaţi de arbitru, Adrian Roşian şi Florin Rus, au fost suspendaţi 12 etape şi amendaţi cu câte 300 de lei pentru scuiparea arbitrului. Cea mai mică pedeapsă, o etapă suspendare şi 25 de lei amendă, a încasat-o Alin Miculescu (CS Vulcan), eliminat de arbitru pentru cumul de cartonaşe galbene. CS Vulcan a fost amendată cu 115 lei, pentru că a avut patru jucători eliminaţi în acest joc.

Legea-i lege pentru toţi
Cea mai cunoscută „victimă” a Comisiei de Disciplină a AJF Hunedoara este însă Alin Simota, patronul de la Club Jiul. Cunoscut pentru intensitatea la care trăieşte meciurile, Simota a fost suspendat şase etape, pentru că a pătruns pe terenul de joc şi i-a adus injurii arbitrului la meciul Club Jiul Petroşani – Aurul Certej (scor 3-0).
Şi alţi „clienţi” ai Comisiei de Disciplină au fost suspendaţi sau amendaţi pe măsura abaterilor comise. Echipa de juniori Aurul Brad a fost sancţionată cu 23 lei penalitate sportivă, pentru că a acumulat şase avertismente în cursul aceluiaşi joc, iar CS Ghelari şi Sargeţia Bretea Română (seniori) vor plăti 40 de lei pentru acumularea a cinci avertismente într-un meci. Două etape suspendare şi o amendă de 20 de lei a încasat şi Claudiu Ghiura, antrenorul secund de la Primavera Deva, care a pătruns pe teren şi a protestat la deciziile arbitrului la meciul CFR Simeria – Primavera Deva (juniori C).

Publicat in Sport Comentarii (0)

Tags: , , ,

Din naţionala cântăreţilor, la Liga a IV-a


Ciprian Marinuţ

Componenţii cunoscutei formaţii de muzică Alb-Negru, Kamara Ghedi şi Andrei Ştefănescu, care fac parte şi din Naţionala de fotbal a Artiştilor, vor fi legitimaţi de echipa Universitatea Petroşani, grupare din Liga a IV-a Hunedoara.

Buni şi la muzică, şi la fotbal
Antrenorul principal al echipei Universitatea Petroşani, Ionuţ Stelescu, a declarat că în următorul meci de pe teren propriu, cu Retezatul Haţeg, în echipa sa se vor afla şi cei doi cunoscuţi cântăreţi din trupa Alb-Negru. Tehnicianul spune că artiştii sunt la fel de pricepuţi la fotbal, ca şi la muzică. „Sunt doi băieţi de treabă. Ne ştim de mult şi ei şi-au manifestat dorinţa de a juca fotbal la Petroşani. În partida din etapa viitoare cu Retezatul Haţeg, îi vom avea pe cei doi în teren. Sunt componenţi ai Naţionalei de Fotbal a Artiştilor, aşa că se pricep şi la fotbal, la fel ca la muzică. Ne bazăm pe ei şi îi aşteptăm pe suporterii noştri să îi susţină. Cu cei doi în teren, sperăm la promovare, mai ales că anul acesta, clubul nostru împlineşte 50 de ani de la înfiinţare”, a afirmat Stelescu.

Scoruri italiene în prima etapă
Runda I a Ligii a IV-a Hunedoara, desfăşurată la finalul săptămânii, a stat sub semnul echilibrului. Drept dovadă, în trei partide s-a înregistrat celebrul scor italian de 1-0 (sau 0-1), iar în altele două, scorul a fost egal, 1-1. Excepţie de la regula echilibrului au făcut partidele în care Minerul Uricani a zdrobit pe Metalul Crişcior (scor 6-0) şi CNS Cetate Deva a fost învinsă la scor de neprezentare (0-3) de U. Petroşani.

Publicat in Sport Comentarii (0)

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

 

Reclama ta aici !

restaurantmaestro
 

EDITORIAL

  • Maurul şi-a făcut datoria
  • 08 februarie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • ,, Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 11 Feb 2012 ora 19:00
      in 1 zi si 20:39 ore.
    • ,,Zâna trotuarelor,, de Ioan Drăgoi - 14 Feb 2012 ora 19:00
      in 4 zile si 20:39 ore.
    • ,,Încornoratul,, de J.B.P Moliere - 17 Feb 2012 ora 19:00
      in 7 zile si 20:39 ore.
    • ,,Inventatorul iubirii,, de Gherasim Luca - 19 Feb 2012 ora 19:00
      in 9 zile si 20:39 ore.
    • ,,Iona,, de Marin Sorescu - 22 Feb 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 20:39 ore.
    • ,,Opera Tosca,, de Giacomo Puccini - 25 Feb 2012 ora 19:00
      in 15 zile si 20:39 ore.
    • ,, Misterioasa pariziancă,, de J. Claude Carriere - 26 Feb 2012 ora 19:00
      in 16 zile si 20:39 ore.

    Starea vremii

    Înnorat -9°C Înnorat
    Vi Parţial Însorit
    -8/-14
    Şanse de Zăpadă
    -7/-12
    Du Parţial Însorit
    -2/-7

    Calendar

    februarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Ian    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    272829  
    ziare


    camere foto digitale