Prof. ANGHEL NISTOR

Puţini dintre cei care l-au denigrat şi continuă să-l denigreze pe nedrept pe Dr. Petru Groza (foto) ştiu câte a făcut el pentru salvarea a numeroşi intelectuali şi oameni de cultură sau din rândul clerului, ortodox şi catolic. Prin rândurile de faţă, ne-am propus să facem cunoscute cititorilor hunedoreni, câteva din faptele marelui om politic, jurist şi intelectual de marcă, una dintre cele mai mari personalităţi pe care le-a dat judeţul Hunedoara.

„Gladiatorul din Băcia”
În relaţiile sale cu intelectualii români, Petru Groza le reamintea adeseori, cunoscuta povaţă „Ţineţi-vă de popor spre a nu  rătăci”. Încă din tinereţe, el a stabilit relaţii prieteneşti cu Traian Vuia, Octavian Goga (care i-a şi botezat unul din fii) şi cu alţi viitori oameni celebri în ştiinţă şi cultură naţională. O dată cu realizarea unităţii naţionale în 1918, ca parlamentar şi membru al guvernului, îl cunoaşte îndeaproape pe generalul Averescu, ce-l denumea prieteneşte „Gladiatorul din Băcia” şi pe Nicolae Iorga, ce-l considera pe Groza un „Litovoi modern”.
În perioada 1930-1940 şi în timpul războiului, Groza, el însuşi un antifascist convins, ia apărarea militanţilor supuşi represaliilor. În căutarea unor căi de salvare a ţării de pericolul fascismului şi al unui război, în casa Petru Groza din Deva au fost bine primite personalităţi marcante aparţinând diverselor culori politice, precum Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, prinţul Calimachi, Mihai Manoilescu, slujitori ai bisericii, precum Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, militanţi de stânga, printre care Petru Constantinescu – Iaşi, Mihail Ralea şi alţii.

Eliberarea din puşcărie a peste 1.500 de intelectuali
Fiind un politician cu vederi largi, dispus dialogului, Groza s-a bucurat de încredere şi preţuire din partea intelectualilor angajaţi în slujirea intereselor naţionale. Numirea sa în funcţia de prim-ministru la 6 martie 1945 a trezit multe speranţe în rândurile intelectualităţii derutate de mersul impetuos al evenimentelor. Primul decret emis de Guvernul Groza s-a referit la eliberarea din detenţie a circa 1.500 de intelectuali arestaţi pentru credinţa lor, în acelaşi an, desfiinţându-se lagărul de la Caracal.
În mai 1945, Groza salvează de la un masacru iminent pe fruntaşii PNŢ, întruniţi într-o adunare festivă la Ateneul Român. În acelaşi an, se opune planului de trimitere la muncă forţată în Donbass, a zeci de mii de legionari şi a familiilor lor. El reuşeşte să obţină ştergerea de pe listele de criminali de război a femeilor (exemplu, Maria Antonescu, Veturia Goga, Lucreţia Barbu) şi a demnitarilor pentru care nu existau dovezi concludente de vinovăţie (exemplu, fostul ministru de interne, Popescu, şi generalul Stavrescu). Pe Veturia Goga o salvează de la un proces în care fusese implicată pentru colaborarea sa cu Maria Antonescu în Consiliul de Patronaj.
La 16 octombrie 1945, la Congresul general al Uniunii Preoţilor Democraţi, Petru Groza anunţă că întregul personal clerical, care fusese îndepărtat din serviciu pe baza legii pentru purificarea aparatului de stat, este repus în drepturile sale.
În perioada următoare, Groza reuşeşte să-l înduplece pe bunul său prieten Traian Vuia să se repatrieze şi obţine de la autorităţile franceze copia în mărime naturală a avionului cu care marele inventator a realizat primul zbor mecanic din istorie. La Bucureşti, a fost organizată o mare expoziţie şi tot prin grija lui Groza, a fost tipărită o carte despre viaţa şi realizările geniului Vuia.

Salvează clerici, dar salvează şi Ateneul Român
Ocupaţia străină şi declanşarea luptei de clasă de către staliniştii ce cuceriseră pârghiile puterii au avut urmări dureroase pentru mulţi intelectuali, cadre militare şi slujitori ai bisericii. Fără a putea opri valul represiunilor, Groza a depus eforturi pentru a le atenua. Astfel, în 1948, el stopează un plan urzit de Ana Pauker, Vasile Luca şi alţi alogeni, care urmăreau executarea tuturor deţinuţilor politici din închisori, printre ei numărându-se lideri ai PNŢ, PNL, legionari, ofiţeri şi generali, foşti membri ai Guvernului Antonescu etc. De asemenea, Groza obţine eliberarea din detenţie a episcopului Marton Aron, şef al Bisericii catolice, a lui Iuliu Hossu şi altor capi ai bisericii greco-catolice, Bartolomeu Anania, vicar patriarhal, a dr. Emil Caba din Deva, dr. Iuliu Haţieganu din Cluj, avocatului Eugen Chişu din Satu Mare, academicianului Grigore Moisil, filozofului Petre Ţuţea, cărturarului Onisifor Ghibu, istoricului C. C. Giurescu şi altor multor oameni de valoare.
O luptă dârză a dus Petru Groza cu proletcultiştii. Iosif Chisinevschi, ce dirija cultura în România, plănuise demolarea centrului civic al Capitalei. Petru Groza s-a opus acestui plan dement şi astfel au fost salvate de la demolare Ateneul Român, Hotelul Athenee Palace, Biblioteca Universităţii, Biserica Boteanu şi alte edificii de mare interes arhitectonic şi cultural. După cum se ştie, o serie de proletcultişti alogeni, cuibăriţi în structurile statului, au pus la cale înlăturarea din funcţii şi a unor cadre universitare şi scoaterea din librării şi biblioteci a operelor scriitorilor români Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Lucian Blaga etc. Este cunoscută conspiraţia prin care a fost ostracizat scriitorul Tudor Arghezi de către grupul Iosif Chişinevschi, Mihai Roller, Leonte Răutu, Sorin Toma, A. Toma, Miron Radu Paraschivescu şi a fost înlăturat de la catedră renumitul critic literar şi scriitor George Călinescu. Petru Groza, împreună cu M. Sadoveanu şi alţi oameni politici şi de cultură au dus o luptă îndelungată, până au reuşit acţiuni de reabilitare. Astfel, în 1953 şi 1954, Petru Groza, în calitatea sa de preşedinte al Prezidiului MAN, s-a referit direct la responsabilitatea lui Chisinevschi şi Răutu, în denaturarea politicii statului în domeniile artei şi literaturii şi a lui Roller în istorie. Ca urmare, au avut loc reconsiderări importante. În scurt timp, a fost ridicată interdicţia asupra scrierilor lui Arghezi, marele poet fiind omagiat şi decorat cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. La solemnitate, în cuvântul său, Groza a declarat că salută „pe cel mai mare poet în viaţă, poet naţional, pe Tudor Arghezi”. Totodată, la intervenţia lui Groza, a fost eliberat din detenţie şi reîncadrat în învăţământul superior, fiul poetului, Baruţiu. A urmat retipărirea operelor lui Lucian Blaga, ale lui Octavian Goga (Veturia Goga primind drepturile de autor) şi ale altor scriitori de seamă temporar interzişi.

Ajutor financiar pentru George Enescu şi Ana Aslan    
În anul 1954, muzicianul George Enescu îi trimite lui Groza o emoţionantă scrisoare, în care îl informa că se află la Paris, grav bolnav (paralizat) şi lipsit de mijloace financiare. Imediat, preşedintele Prezidiului MAN intervine pentru deblocarea de la CEC a importantei sume de 74. 000 de lei, ca drepturi de autor, care i-au fost trimise lui Enescu. Cu această sumă i-au fost asigurate marelui muzician, o locuinţă corespunzătoare şi un cadru medical pentru îngrijire. Enescu i-a mărturisit prietenului său Groza că dacă Dumnezeu şi medicii îl vor ajuta, dorinţa lui cea mai arzătoare era să se înapoieze în patrie. În acest timp, Groza adresează CC al PMR o scrisoare în care atrage atenţia asupra situaţiei grele în care se află Enescu, propunând măsuri grabnice de ajutoare. Din păcate, Enescu n-a mai apucat să se însănătoşească, în anul următor a încetat din viaţă şi a fost înmormântat pe pământ străin.
După ce a bătut în zadar pe la mai multe uşi, Ana Aslan s-a adresat lui Groza. La intervenţia acestuia, savantei i s-au asigurat sediu şi fonduri şi astfel, a luat fiinţă Institutul de geriatrie, cunoscut în întreaga lume.

Ultima dorinţă – eliberarea a 60 de intelectuali din închisori
Pe patul de moarte, Petru Groza a făcut un gest nobil: ca ultimă dorinţă, a cerut eliberarea din închisori a unui număr de 60 de intelectuali, dorinţă ce i-a fost îndeplinită.
Am amintit doar câteva din numeroasele acte umanitare ale cunoscutului politician hunedorean, denigrat pe nedrept de către indivizi orbiţi de ura politică. În emiterea unor judecăţi asupra cuiva, trebuie ţinut cont de condiţiile în care a activat, în cazul de faţă ocupaţia străină, când arestările se făceau fără ştirea şi consimţământul primului ministru, iar intervenţiile pentru salvarea celor năpăstuiţi se putea face doar în cazuri izolate, bine argumentate. Petru Groza, el însuşi fiind urmărit şi etichetat de mai marii vremii, era acuzat ca rămăşiţă burghezo-moşierească. Prin acţiunile sale, mulţi oameni nevinovaţi au scăpat de pedeapsa capitală, altora li s-au aplicat sancţiuni mai blânde şi foarte mulţi au fost puşi în libertate, reintegraţi în slujbe sau trecuţi la pensie.

Cea de-a doua ediţie a concursului „Câştigă cu Mesagerul Hunedorean“ şi-a desemnat câştigătorul. În urma tragerii la sorţi, Simona Ţurcanu (foto), din satul Hondol, comuna Certeju de Sus, s-a ales cu un coş plin cu bunătăţi (produse de panificaţie şi patiserie), oferit de compania Simpan-Maestro, sponsorul concursului.
Premiul a fost binevenit, ţinând cont că Simona Ţurcanu se numără printre şomerii din judeţul Hunedoara. Totuşi, cu toate greutăţile, nu a renunţat la abonamentul lunar al publicaţiei Mesagerul Hunedorean.
„Îmi place să citesc ştirile locale şi să văd ce se mai întâmplă pe scena politică. La întrebarea-concurs (n.r. – Pe cine aţi vota pentru postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara) l-am ales pe Mircia Muntean. S-a dovedit un primar foarte bun al Devei şi sunt sigură că ar face treabă bună şi la CJ Hunedoara”, a precizat câştigătoarea.
Cât despre norocul ei „la bani“, acesta a fost legat doar de meserie, de-a lungul timpului, nimic mai mult. „Am lucrat ca verificator de bani, au trecut mulţi prin mâna mea, dar nu mi-au adus niciodată noroc. Este primul concurs pe care îl câştig. Cu toate că am mai participat la diferite ediţii din diferite domenii, nu am reuşit să fiu premiată niciodată. Se pare că MESAGERUL HUNEDOREAN, pe care eu îl consider cel mai bun ziar din judeţ, mi-a adus noroc. Sunt mulţumită că am reuşit să sparg ghinionul şi să câştig prima oară un concurs, şi sunt încântată de toate aceste bunătăţi oferite ca premiu. O să mă bucur de ele împreună cu familia”, a mai declarat Simona Ţurcanu.
Anunţăm cititorii că MESAGERUL HUNEDOREAN vine şi cu alte surprize, aşa că fiţi pe fază la următoarele provocări în materie de concursuri. (M. Şerban)

Cristina Ghenea

Pe acordurile clasice, cu specific medieval, ale cimpoaielor, lăutei şi ale fluierelor, o nuntă desprinsă parcă din file de poveste a avut loc sâmbătă, la Castelul Corvineştilor, din Hunedoara. Mirii, care fac parte din familii hunedorene cu reputaţii impecabile, şi-au dorit ca eleganţa şi rafinamentul să dea stil nunţii lor, dar totuşi evenimentul să aibă o anumită doză discreţie. Şi cam aşa a şi fost.

Prietenie la Hunedoara, dragoste la Cluj-Napoca
Povestea celor doi tineri – Catrina Hărău şi Robert Luc – a început încă din anii de liceu. Ea, fiica cea mare a cunoscutei femei de afaceri din municipiul de pe Cerna, Carmen Hărău, iar el, fiul unor onorabili profesori, prin mâna cărora au trecut zeci de generaţii de tineri hunedoreni. Se pare că strânsa şi curata prietenie legată între cei doi, în timpul liceului, n-a dispărut definitiv o dată cu începerea vieţii de studenţi. Asta, deşi drumurile lor s-au despărţit o vreme, Catrina alegând să urmeze cursurile Universităţii de Medicină din Bucureşti, iar Robert să studieze economia în Cluj-Napoca. După terminarea facultăţii, însă, Catrina Hărău a ales să părăsească capitala ţării, mutându-se în cea a Ardealului. Şi astfel, prietenia lor a fost reluată, devenind în final o frumoasă poveste de dragoste. Astfel, după 10 ani de când s-au cunoscut, ca proaspăt elevi de liceu, Catrina şi Robert au decis să-şi jure iubire veşnică. „Având în vedere că nici unul dintre copiii noştri nu au urmat studii economice, trag nădejde că Robert va fi afaceristul familiei. Este o onoare pentru noi ca el să devină soţul Catrinei şi să intre astfel şi în vieţile noastre”, ne-a declarat Carmen Hărău, aflată pentru prima oară în postura de soacră mică.

Petrecere reuşită, în decor medieval
Alături de cei doi miri şi familiile lor, în ziua nunţii, au fost 200 de prieteni şi de cunoscuţi, din Hunedoara, Cluj-Napoca sau din Bucureşti. Ceremonia religioasă a fost oficiată de doi preoţi, în Catedrala Pădurenilor, din Ghelari. Mirii au ales această biserică – ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril, Petru şi Pavel – în special pentru încărcătura istorică pe care o poartă sfântul lăcaş – a cărei piatra de temelie a fost pusă în anul 1939, însă construcţia a fost finalizată şi sfinţită abia în noiembrie 1973.
După ce mirii au primit binecuvântarea cerească, invitaţii au fost poftiţi la Castelul Corvineştilor, pentru petrecere. Un covor lung şi roşu, flancat de-o parte şi alta de ghivece cu flori, i-a aşteptat pe nuntaşi pe podul castelului. De asemenea, trâmbiţaşii au dat de veste „cavalerilor” şi „domniţelor”, care aşteptau la poarta principală a castelului, că este momentul să iasă şi să-i întâmpine aşa cum cere datina pe miri, naşi, socrii şi tot alaiul de nuntă.  Petrecerea a avut loc în Sala Dietei, iar atmosfera medievală a fost întreţinută de artiştii grupurilor Huniadi Cantores şi Corvinia, dar şi de către Cimpoierii din Transilvania. De asemenea, invitaţii s-au bucurat şi de ritmurile muzicale oferite de formaţia DeLaFunk, din Cluj-Napoca. Petrecerea s-a  încheiată la miezul nopţii, cu un spectacol incendiar în care cei din grupul Shadows au desfăşurat jonglerii cu torţe aprinse, urmate de un magnific foc de artificii.

Sorina Popa

Puţini dintre noi avem ocazia să vizităm Parcul Olimpic din Londra, cu un an înainte de desfăşurarea Olimpiadei. Trebuie să spun că am avut acest privilegiu la invitaţia producătorului de oţel ArcelorMittal. Şi, pot spune că nu mi-a părut rău că am acceptat invitaţia. Asta, pentru că am avut multe lucruri de învăţat şi, mai ales, am cunoscut oameni şi locuri interesante.

Opt miliarde de lire sterline

Parcul destinat Jocurilor Olimpice din 2012 se construieşte în cartierul londonez Stratford, care este „urmărit” chiar şi până în prezent, de trecutul său industrial. Lucrările se realizează într-o fostă zonă industrială, pe o suprafaţă de 2,5 kilometri pătraţi, cu un sol contaminat cu metale grele şi înţesat cu stâlpi de înaltă tensiune. Provocarea a fost cu atât mai mare pentru proiectanţi şi constructori, să transforme această arie într-una înfloritoare, care să poată fi folosită de comunitate şi după încheierea JO.
Proiectul parcului a necesitat o sumă colosală, peste 8 miliarde de lire sterline. După închiderea Olimpiadei, parcul va fi dat în folosinţa comunităţii locale. De fapt, asta a fost şi o problemă pe care au avut-o de rezolvat organizatorii. Ce facem cu construcţiile parcului, după terminarea jocurilor? Majoritatea materialelor de construcţii au fost aduse în imensul şantier cu trenul sau cu barjele, pe canalele navigabile refăcute. Ansamblul în care vor fi cazaţi sportivii, care cuprinde mai multe blocuri-turn cu un total de 2.800 de apartamente, va fi scos la vânzare după JO. În acelaşi timp, tribunele stadionului principal şi ale diverselor săli de competiţie au fost proiectate în aşa fel, încât să poată fi îndepărtate, total sau parţial, după terminarea competiţiei.

Sistem de securitate riguros

La ridicarea parcului olimpic din Londra lucrează în prezent câteva mii de muncitori, printre care şi români. Pe măsură ce se apropie termenul limită, vor fi angajaţi mai mulţi oameni. Se pare însă că mai multe sute de muncitori români au fost concediaţi, deoarece lucrau ilegal acolo. Regulile de securitate sunt foarte bine puse la punct aici. Sunt instalate dispozitive care recunosc amprentele mâinii şi irisul. Când intri în Parcul Olimpic de la Stratford, ai impresia că treci printr-o vamă. Am vizitat parcul prin bunăvoinţa ArcelorMittal, având nevoie de acreditări speciale. În aceste condiţii, am făcut un tur al obiectivului, cu un microbuz şi un ghid. Cu alte cuvinte, englezii ştiu să-şi vândă marfa, chiar dacă mai este un an până la deschiderea Jocurilor Olimpice.

Un milion de vizitatori pe an

În imediata apropiere a stadionului principal, se ridică, zi de zi, o construcţie incredibilă. Este vorba de The ArcelorMittal Orbit, care va fi imaginea simbol a Olimpiadei de la Londra din 2012. Sculptura este rodul imaginaţiei artistului Anish Kapoor şi a designerului şi inginerului Cecil Balmond. Datele sculpturii sunt impresionante: Se vor folosi peste 2.200 de tone de oţel şi vor fi aduse şi cantităţi simbolice de oţel de pe fiecare continent unde ArcelorMittal are filiale. Suma pe care compania o suportă pentru realizarea acestei lucrări de artă modernă se ridică la aproximativ 20 de milioane de lire sterline. După încheierea jocurilor olimpice, ea va fi donată Londrei de către producătorul de oţel. Artiştii care au creat acest ansamblu metalic susţin că vor ca el să devină un al doilea Turn Eiffel al Europei. Se doreşte ca obiectivul să atragă anual un milion de vizitatori şi venituri de peste 10 milioane de lire sterline.
Turnul spirală, cum a mai fost denumit The ArcelorMittal Orbit, va fi cea mai înaltă construcţie artistică din Marea Britanie. Este de fapt vorba de un ansamblu din metal, pe care londonezii l-au şi poreclit deja Hubble Bubble sau Helter-Skelter. Şi culoarea imensei construcţii metalice a fost aleasă după multe discuţii. De la bleu, artiştii s-au înţeles ca opera să aibă culoarea roşie. „Pe cerul albastru, construcţia aceasta roşie arată foarte bine”, a spus Cecil Balmond.

Platformă pentru turişti

“The ArcelorMittal Orbit” va avea o înălţime de 115 metri, fiind cu 22 de metri mai înaltă decât Statuia Libertăţii din New York, dar cu 209 metri mai scundă decât Turnul Eiffel din Paris. Este realizat prin îmbinarea ingenioasă a unor tuburi de oţel şi va avea o platformă, deschisă publicului, ce va oferi o privelişte superbă asupra Satului Olimpic şi a Londrei. Vizitatorii vor avea ocazia de a ajunge pe platforma din vârf fie folosind liftul, fie pe scările care vor urca în spirală. Lucrările la construcţie înaintează vertiginos, în această toamnă trebuind ca structura exterioară, care acum este finalizată în proporţie de 75 la sută, să fie gata. Iar până în martie anul viitor, vor trebui realizate şi lucrările interioare. Pe paltforma cea mai de sus vor funcţiona cafenele, restaurante şi, mai ales, un loc de unde va putea fi văzută Londra. Din 2013, parcul olimpic se va numi Queen Elizabeth Olympic Park.

Sorina Popa

Alain este un francez de 46 de ani, care şi-a făcut rucsacul şi a pornit în călătoria vieţii lui. O călătorie pe care o face pe jos, cu rucsacul în spate şi cu un toiag în mână.

A parcurs deja 8.000 de kilometri
Alain este de loc din Tours, vechi oraş francez situat pe malurile râurilor  Cher şi Loire, ce şi-a păstrat în bună măsură farmecul din trecut. El este un fost sudor, care a lucrat mulţi ani prin Africa şi Kazahsthan şi a strâns ceva bani. Neavând familie, francezul s-a hotărât să plece, per pedes, în pelerinaj, în… căutarea lui Dumnezeu. Şi-a început călătoria vieţii sale în Franţa şi, după ce a străbătut pe jos peste 8.000 de kilometri, a ajuns în România, zilele trecute, poposind chiar în judeţul Hunedoara. Aşadar, dacă întâlniţi un bărbat cu barbă, cu o pălărie pe cap şi un rucsac în spate, care merge pe marginea şoselei, să fiţi siguri că este Alain.

Primul drum, către Santiago de Compostela
Prima parte a pelerinajului său a fost drumul către Compostela. Peste 100.000 de oameni parcurg anual El Camino de Santiago, pelerinajul religios prin Spania, care se încheie la Santiago de Compostela, la celebra catedrală despre care se spune că este clădită pe mormântul Apostolului Iacob. Printre aceşti călători, s-a aflat de data asta şi Alain. Celor care fac acest pelerinaj de 800 kilometri prin Spania, fie că vor să înţeleagă lumea în care trăiesc sau să se redescopere pe ei înşişi, această experienţă le schimbă vieţile, susţine şi pelerinul din Tours. Aceşti primi 800 de kilometri parcurşi pe jos până pe El Camino de Santiago au reprezentat pentru francezul nostru o adevărată probă sportivă.

La Brad, de vorbă cu primarul municipiului
La sfârşitul săptămânii, francezul a poposit la Brad. A înnoptat la Pensiunea Ana Maria. A luat masa la Pensiunea Juliana, unde s-a întâlnit cu primarul municipiului Brad, Florin Cazacu. „Am stat mult de vorbă cu Alain. Mi-a povestit că a fost la El Camino de Santiago, acolo unde vreau să merg şi eu. L-am dus să-i arăt şi locul unde lucrez, la primărie. Am scris câteva cuvinte în cartea lui de călătorie, i-am pus şi ştampila pe aceasta”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, primarul municipiului Brad.
Până acum, Alain a străbătut peste 10 ţări şi peste 100 de localităţi. El spune că a slăbit 20 de kilograme într-un an de zile. Alain mai crede că Dumnezeu este în fiecare dintre noi.
Sâmbătă, pelerinul francez a trecut prin Deva, continuându-şi călătoria spre Ierusalim. Finalul pelerinajului său este Muntele Kalaish din Tibet. Francezul, care a pornit în această călătorie în aprilie 2010, estimează că ea va dura doi  ani şi jumătate.

Maximilian Gânju

Organizatorii competiţiei exclusiviste, după aproape o lună de deliberări, au selectat cei 30 de concurenţi care vor lua startul la a cincea ediţie a Red Bull X-Alps. Petroşăneanul Toma Coconea (foto) se va afla printre concurenţi şi, în ciuda ghinionului de la ediţia trecută, când a abandonat, este creditat cu şanse de a câştiga concursul extrem.

Aleşi doar 30, cei mai buni din lume
Sute de concurenţi din întreaga lume au participat la preselecţia organizată pentru ediţia din 2011 a concursului ce presupune traversarea Alpilor cu parapanta, însă, regulile nu s-au schimbat iar organizatorii au ales ca şi la ediţiile precedente, doar 30 de participanţi. Cei mai buni din lume, după cum a concluzionat comitetul de selecţie, care a avut nevoie de aproape o lună de zile pentru a decide cine este suficient de pregătit pentru întrecere. La startul din Salzburg (Austria) va fi prezent şi petroşăneanul Toma Coconea, veteran al competiţiei şi medaliat cu argint la ediţia din 2007, susţinut fiind de acelaşi Daniel Pisica. Pentru succesul său, dat fiind faptul că aduce promovare Parângului peste hotare, Toma a fost recompensat cu titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Petroşani“. „Alergătorul”, cum a fost poreclit Toma, speră să scape de toate ghinioanele şi „în sfârşit, să câştig întrecerea căreia mi-am dedicat viaţa”, după cum chiar petroşăneanul declară pe site-ul oficial al concursului.
 

Zborul – principala ţintă
„Şoimul din Parâng” şi-a schimbat strategia şi mizează la ediţia de anul viitor pe parapantă. Dacă până acum, „căţărarea” a fost punctul forte, rezistenţa sa de a alerga zi şi noapte fără încetare, impresionând fanii competiţiei din toate colţurile lumii, Coconea vrea să se bată de la egal la egal cu elveţienii, care mai bine de 70 la sută din traseu, au zburat. Aceeaşi strategie adoptată şi în 2009 a funcţionat foarte bine pe mai mult de o treime din concurs, când a şi fost în frunte, însă o serie de ghinioane l-au scos pe Toma din joc. Două GPS-uri care s-au defectat l-au făcut pe parapantist să zboare în orb şi să treacă de spaţiul alocat de organizatori, ceea ce i-a adus excluderea. Decizia a nemulţumit fanii, deoarece Toma se afla pe locul opt, cu şanse de a prinde podiumul şi a fost contestată, mai ales că alţi concurenţi au „ciupit” din spaţiul aerian şi au scăpat cu pedepse mai uşoare.
 „Pentru mine, fiecare zi este una de antrenament. Dacă vremea îmi permite, zbor zilnic şi alerg minimum 25 de kilometri. Competiţia aceasta mi-a schimbat viaţa şi în 2009, am avut ghinion. La ediţia din 2011, mă voi concentra 200 la sută pentru a câştiga. Voi termina pe primul loc, asta e sigur”, spune Toma Coconea. Întrecerea extremă are startul pe 19 iulie 2011, iar cei 30 de competitori încearcă timp de 20 de zile fără somn sau odihnă să ajungă triumfători la finish, în Monaco. Trebuie să străbată pe picioare sau în zbor cu parapanta, cei 818 de kilometri de traseu montan, prin cinci ţări europene.

Nicolle Ebner

Un devean stabilit în Dortmund-Germania, proprietarul unei firme de import-export în care el este şi patron şi executant, a reuşit să dea lovitura vieţii. Profitând de faptul că iarna a luat pe nepregătite atât pe locuitori, cât şi autorităţile din Germania, Dan Sevestrean (foto) a importat, din România, în doar două săptămâni, peste 1.000 de tone de sare, reuşind să „dezgheţe” tot sudul Germaniei. Mai important pentru viitorul micuţei firme conduse de deveanul cel tenace este faptul că, în urma serviciilor şi a comenzilor onorate cu promptitudine, a reuşit să-şi câştige un binemeritat loc pe lista exclusivistă a furnizorilor companiei OBI.

O căzătură cu noroc

Dan Sevestrean are 36 de ani şi de la vârsta de 11 ani este stabilit cu mama şi fratele lui, în Dortmund-Germania. În schimb, îşi vizitează des tatăl, rămas în Deva, şi tot deveancă este şi soţia lui, cu care este împreună de trei ani şi care a devenit mamă a doi băieţei. În Germania, Dan a absolvit o şcoală de maiştri electricieni, dar pentru că era prea tânăr şi responsabilităţile unui asemenea post erau prea mari, nu a reuşit să se angajeze, aşa că, la 25 de ani, şi-a înfiinţat o firmă de import-export, el fiind şi unicul acţionar, dar şi „pălmaş”. Deveanul spune că „povestea sării” care i-a schimbat total cursul vieţii şi al micii afaceri pe care o coordonează de aproape 10 ani, a început în urmă cu câteva săptămâni, când a alunecat pe gheaţa din faţa locuinţei, imediat după ce s-a dat jos din maşină. „Eram cu unul dintre copii în braţe şi soţia mea s-a speriat când a văzut că m-am dezechilibrat. Nu ne-am lovit nici unul, dar am plecat la Praktiker să cumpăr un sac de sare, ca să pun pe gheaţa de pe trotuarul din dreptul locuinţei noastre. Nu am găsit. Ba mai mult, am aflat că în zonă nici o companie nu are sare pentru deszăpezire. Aşa mi-a venit ideea să aduc eu sare în Germania”, povesteşte Dan Sevestrean. Dat fiind faptul că nu avea suficientă putere financiară ca să investească într-o asemenea afacere, s-a orientat cu repeziciune şi şi-a prezentat proiectul unui om de afaceri din oraş, pe care-l cunoscuse cu două săptămâni înainte prin intermediul unor lucrări pe care le executase pe linie electrică la fabrica de mobilă a acestuia.

Şi pe alţii i-a surprins iarna nepregătiţi

Dan Sevestrean avea toate ingredientele reuşitei. Firmă de import-export cu vechime de aproape 10 ani, şi cunoştea bine limba română. „Partenerul meu, pentru că am devenit parteneri în această afacere, şi-a dat seama de oportunitate şi a găsit imediat şi cui să livrăm sarea. A semnat de urgenţă un contract cu 38 de filiale ale concernului OBI din Germania, iar într-o zi de vineri, m-a anunţat că luni, este aşteptat deja primul camion de sare. Am reuşit să trimit comanda făcută de una din filialele OBI din Hamburg şi după ce s-a epuizat în câteva minute, partenerul meu mi-a dat mână liberă să aduc în Germania cât mai multă sare”, mai spune deveanul. Iar afacerea s-a dovedit a fi „lovitura vieţii”, pentru că nimeni din Germania nu s-a gândit că vor avea parte de o iarnă atât de crâncenă.

Drumul sării

În două săptămâni, Dan Sevestrean a reuşit să trimită în Germania 50 de camioane, însumând 1.100 de tone de sare cumpărate de la Salina din Ocna Dej, marfă vândută instantaneu, imediat după livrare. Pentru Dan, asta a însemnat peste 2.000 de km parcurşi cu maşina prin ţară, în căutarea firmelor dispuse să-i pună la dispoziţie camioane şi a salinelor, care să-i onoreze prompt comenzile, telefoane încărcate de două ori pe zi, convorbiri de câteva sute de euro, somn în reprize-adică pe apucate, monitorizarea şi dirijarea tuturor camioanelor, astfel încât acestea să ajungă fără întârziere la magazinele OBI din Germania, care făcuseră comenzile. Între timp, în Germania, sarea a devenit marfă de lux, iar preţul s-a dublat, de la şapte euro/sac, la 15 euro/sac. Chiar şi aşa, sarea importată de deveanul nostru se vindea ca pâinea caldă. „E scumpă, dar germanii mai bine dau banii ca să poată scăpa de gheaţa de pe trotuarul din faţa locuinţelor, decât să plătească asigurarea medicală a persoanei care, din întâmplare, cade şi-şi rupe o mână sau un picior în faţa casei lui. Dacă alunecă şi păţeşte cineva ceva, tratamentul costă enorm şi este plătit de proprietar. Sarea trimisă de mine a ajuns în special în zona Stuttgart, unde nici oamenii, dar nici autorităţile nu erau pregătite pentru o iarnă atât de grea”, spune Dan Sevestrean.

O firmă ce a crescut în 10 zile, cât în 10 ani

Sarea transportată în Germania a dat de lucru şi câtorva firme de profil din zonă. „Domnul Stan din Simeria şi domnul Călin de la Agercom mi-au dat maşini, iar la Salina Ocna Dej am devenit deja client favorizat, ca urmare a comenzilor mari şi a plăţilor efectuate imediat după încărcarea camioanelor”, mai spune întreprinzătorul de origine română, care recunoaşte că n-ar fi reuşit o asemenea performanţă fără ajutorul tatălui său, al prietenilor, şi al partenerului care a asigurat finanţarea şi desfacerea camioanelor de sare. „În două săptămâni, am rulat prin mica mea firmă de import-export, 131.000 de euro. Astfel, în câteva zile am înregistrat o cifră de afaceri cât în 10 ani de activitate obişnuită, iar câştigul realizat în această perioadă l-aş fi făcut în jumătate de an de muncă”, şi-a încheiat Dan Sevestrean povestea de succes.

Nici nu şi-a terminat bine misiunea în România, că Dan planifică deja următoarele livrări de sare pentru OBI. Dat fiind condiţiile avantajoase şi promptitudinea de care a dat dovadă, este convins că va fi prelungit contractul şi pentru următorul sezon rece. „Pentru mine, este un noroc neaşteptat, la care nu am visat niciodată”, mărturiseşte Dan Sevestrean. Şi când te gândeşti că totul a pornit de la o căzătură pe gheaţă, într-o ţară în care legile sunt legi şi se respectă ca atare.

Dan Terteci

Castelul de la Hunedoara a fost reînsufleţit în acest week-end. Cavaleri şi domniţe au dat viaţă monumentului istoric. Organizatorii i-au aşteptat pe  turişti cu o serie întreagă de surprize. Sâmbătă, curtea exterioară a castelului a fost locul de desfăşurare pentru cei care au vrut să înveţe să danseze în stil medieval. Ordinul cavalerilor lup a oferit un moment de animaţie pe catalige. Punctele forte au fost parada medievală, asediul la castel – punerea în scenă a unei adevărate bătălii, turnirurile cu cascadori şi scenele de luptă.

Mâncăruri ca acum 300 de ani
Bătălii crâncene, luptători neînfricaţi şi domniţe care aşteaptă să fie cucerite. Toate acestea, la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Cavaleri din mai multe cetăţi transilvane s-au reunit să-şi arate măiestria mânuirii armelor în cadrul Zilelor castelului. Turiştii au putut admira costumele medievale într-o paradă prin centrul oraşului. Gurmanzii au fost şi ei fericiţi. Au putut degusta mâncăruri gătite ca în urmă cu 300 de ani.

Şi-au ascuţit săbiile
Manifestările au debutat cu o paradă a cavalerilor şi domniţelor pe străzile Hunedoarei. Nobilii luptători au depus o coroană de flori la monumentul lui Iancu de Hunedoara, în semn de recunoştinţă. După terminarea festivităţilor din oraş, cavalerii înarmaţi până în dinţi şi-au instalat tabăra în curtea castelului. Aici şi-au prezentat armele şi i-au iniţiat pe doritori în tehnica mânuirii spadei, buzduganului, arcului şi a lăncilor. Aceştia şi-au pregătit armurile şi şi-au ascuţit săbiile şi pumnalele. Nu au lipsit topoarele, lăncile şi arcurile. Luptătorii spun că un cavaler trebuie să fie curajos şi sensibil în acelaşi timp. Asta îl poate ajuta să cucerească inima unei domniţe. Ei s-au bătut pentru favorurile fiicei regelui, într-un turnir ce i-a ţinut cu sufletele la gură pe spectatorii care au umplut curtea castelului. Nu au lipsit nici bucatele tradiţionale, care au fost gătite după reţete vechi de sute de ani. Balmoşul şi tocana de miel i-au făcut pe pofticioşi să se lingă pe degete. Programul serbărilor de la castelul din Hunedoara mai cuprinde jonglerii pe catalige, concerte rock şi animaţie cu foc. Insomniacii care nu adorm până după miezul nopţii au ocazia să vadă proiecţii cinematografice horror, sub genericul Dracula Nights.

Regizorul Felicia Dalu (medalion stânga) si Nicodim Ungureanu (medalion dreapta), directorul Teatrului Municipal din Deva sunt nevoiti sã apeleze la ajutorul politiei pentru a pune capãt amenintãrilor si distrugerilor venite din partea unor persoane rãmase încã necunoscute si care-i terorizeazã pe cei doi coordonatori ai teatrului, de mai multe zile.