Ultima Ora

Vremea, luni şi marţi, în ţară

foto vremea ultima ora
Luni, vremea va fi rece, local geroasă, noaptea, îndeosebi în centrul şi sudul ţării. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge în zona montană. Ninsori în general slabe vor mai fi, în cursul zilei, pe arii restrânse în sud-vestul şi nord-estul teritoriului şi izolat în rest, iar în a doua parte a intervalului, pe arii restrânse în regiunile vestice şi nordice. Vântul va avea intensificări cu rafale de 45…55 km/h în Banat, Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, iar la munte va fi tare, în special pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 grade în depresiuni şi 3 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură, cu precădere la sfârşitul nopţii.
Marţi, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, local în centrul şi sudul teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în rest. Cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi în cursul zilei, va ninge slab – local în zona montanăşi izolat în nordul, centrul şi sud-estul ţării. Vântul va mai avea unele intensificări în regiunile estice şi la munte va fi tare, în special pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiuni şi 4 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra, în general, între -14 şi -4 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura