Sport

Remiză pe mâna arbitrilor

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a scos doar un egal 2-2 (0-2) în meciul amical de verificare disputat cu fosta campioană judeţeană, Retezatul Haţeg, sâmbătă, în deplasare. Trupa antrenată de Titi Alexoi a fost condusă cu 2-0 la pauză, după ce a primit două goluri din poziţii de ofsaid nesemnalizate de arbitri, şi a reuşit să egaleze în repriza secundă.

Antrenament bun
Pe terenul acoperit de zăpadă de la Sântămăria Orlea şi cu o brigadă de arbitrii în care în rol de asistent erau două fete sub 18 ani, FC Hunedoara a avut viaţă grea în meciul cu Retezatul Haţeg. Hunedorenii au dominat jocul, au fost superiori la posesie şi număr de ocazii, dar au încasat două goluri la două dintre puţinele acţiuni de contraatac ale gazdelor. Antrenorul „alb-albaştrilor”, Titi Alexoi,  consideră că ambele reuşite ale „zimbrilor” au fost marcate din poziţii incorecte, nesemnalizate de brigada de arbitri. „Noi am făcut un joc bun şi, în mod normal, trebuia să câştigăm. Acţiunile au avut cursivitate, jocul s-a legat, dar gazdele s-au apărat bine şi au punctat pe contraatac, la două dintre puţinele lor acţiuni. Nu ţin neapărat la rezultate în meciurile de verificare, dar am fost nemulţumit, deoarece golurile s-au marcat din poziţii de ofsaid nesemnalizate. Organizatorii au avut în rol de asistente două tinere fete, care cred că nici nu aveau 18 ani, şi care ne-au tratat fără respect. Râdeau mereu când le atrăgeam atenţia, iar la acţiunile gazdelor nu au semnalizat ofsaid, deşi se impunea. În fine, important e că echipa a realizat un antrenament bun şi că după pauză, tinerii au reuşit să marcheze de două ori (un autogol şi Tecsi din penalti) şi să egaleze. În acest meci a debutat la noi şi Gheară, un jucător format la Hunedoara şi sperăm să îl integrăm şi pe el cât mai repede în echipă”, a spus Titi Alexoi.
FC Hunedoara bifase primul succes în meciurile amicale din această iarnă, 3-0 cu Gloria Geoagiu, într-o partidă disputată, miercurea trecută, pe teren propriu. În precedentele jocuri de verificare, unica echipă din Liga a III-a a judeţului a fost învinsă, scor 0-1, în deplasare, de CNS Cetate Deva (lidera Ligii a IV-a Hunedoara) şi a remizat, scor 0-0, cu Frontiera Curtici, tot pe terenul adversarilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura